Cutremurele din Romania au reusit sa o bage in sperieti pe Denisa Nechifor, fosta iubita a lui Cristea. Seismul de acum cateva zile a facut-o pe vedeta sa isi aminteasca de cutremurul din anul 1990 cand ea si familia sa, au fugit din oras, la rude.
„Şi eu am simţit cutremurul, dar bunicii mei l-au simţit mai tare. Eu sunt obişnuită cu cutremurele pentru că m-am născut în Focşani. De cele mici nu prea mă sperii, dar mi-e frică de un cutremur mai mare, mai ales pentru fiica mea, Rania. Îmi aduc aminte că m-am speriat tare la seismul din 1990. Eram în maşină, în faţa blocului. Toată familia s-a panicat, ne-am urcat în maşină şi am fugit la Iaşi, la rude. Am stat câteva zile, să treacă şi replicile cutremurului”, a declarat Denisa Nechifor, fosta iubita a lui ADrian Cristea.
____
CITESTE SI:
____
Denisa Nechifor a declarat pentru ziarulring.ro ca cel mai mare cosmar al sau ar fi sa nu se afle in preajma fetitei sale in cazul in care are loc vreun cutremur. „Cel mai mare coşmar al meu privind calamităţile este următorul: să se întâmple ceva, orice, chiar şi un cutremur mare, şi să nu fiu cu Rania. Asta e cea mai mare spaimă. Cred că aşa gândesc toţi părinţii. Nu te mai gândeşti la tine când ai copii”
Denisa s-a iubit cativa ani buni cu Adrian Cristea, cei doi avand o fetita pe nume Rania.Cei doi au fost logoditi o buna perioada de timp si aveau chiar si planuri de casatorie, lucru ce nu s-a mai intamplat din cauza distantei foarte mare care ii desparteau
A.P