Fosta ispită de la Insula Iubirii s-a căsătorit! „Aseară am dormit 15 ore. S-a adunat oboseala”
O fostă ispită de la Insula Iubirii s-a căsătorit! Și-a unit destinul cu femeia care a reușit să îi cucerească inima și i-a schimbat viața în bine. Ce mesaj emoționant a postat pe rețelele de socializare, după ce au făcut cununia religioasă? Este mai fericit și împlinit ca niciodată!
Bogdan Ionescu de la Insula Iubirii a făcut cel mai mare pas din viața lui și s-a căsătorit religios cu partenera lui, Sorina. Cei doi trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de mai bine de doi ani, iar de atunci s-au susținut unul pe celălalt și la bine, dar și la greu.
Este important de precizat faptul că îndrăgostiții și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu sâmbătă, 5 octombrie. Bogdan Ionescu și Sorina au devenit oficial soț și soție în urmă cu câteva săptămâni, atunci când au făcut cununia civilă.
După căsătorie, bineînțeles că a urmat petrecerea de nuntă, momente în care mirii s-au distrat pe cinste alături de cele mai apropiate persoane din viața lor. Bogdan de la Insula Iubirii și Sorina și-au asumat public relația în luna februarie a anului 2022.
Citește și: Surpriză! Dani Boy a căutat-o pe Mădălina cu o mare rugăminte. Când a auzit, l-ar fi înjurat și…
Ce mesaj a transmis Bogdan Ionescu după căsătorie
Bogdan Ionescu a publicat pe rețelele de socializare o imagine de la eveniment, dar și un mesaj emoționant prin intermediul căruia a mulțumit tuturor pentru urări. Fosta ispită de la Insula Iubirii a dezvăluit că au fost trei zile destul de intense! Evenimentul a fost ca în povești! Mirii au petrecut de vineri până duminică.
„Mulțumim din suflet tuturor pentru urări. Avem mii și mii de mesaje de urări de bine și vă mulțumim din suflet. Eu de abia astăzi mi-am intrat în pâine și mi-am revenit. Aseară am dormit 15 ore. S-a adunat oboseala de vineri, pentru că noi de vineri am început un pic. Sâmbătă am avut nunta cea mare, duminică am avut masă în familie cu de toate. Superb a fost. Mulțumim din suflet pentru toate urările și vă pupăm. Vă mulțumim că ne-ați fost alături și cu sufletul și cu trupul și tot, a fost extraordinar (…) Sunt super recunoscător pentru tot”, a spus Bogdan Ionescu, pe Instagram.
Fosta ispită de la Insula Iubirii i-a pregătit partenerei lui o surpriză de neuitat de ziua ei de naștere, anul trecut, și a cerut-o în căsătorie, chiar înainte de Paște.