Kristina Joksimovic, o fostă finalistă Miss Elveția, a fost ucisă cu sânge rece chiar de către soțul său. Cazul a luat amploare, după ce au ieșit la iveală amănunte tulburătore din anchetă. Modul în care viața femeii a fost curmată este desprins din filmele de groază.
O fostă finalistă la Miss Elveția și fost model, Kristina Joksimovic, în vârstă de 38 de ani, a fost găsită moartă în casa ei din Binningen, Elveția, în luna februarie. Însă, acum au fost făcute publice detalii macabre din anchetă. Potrivit anchetatorilor, femeia a fost sugrumată, dezmembrată și pasată în blender de către soțul ei.
(CITEȘTE ȘI: CUM A ÎNCERCAT ȘACALUL SĂ ACOPERE CRIMA DELIEI, PRIMA LUI VICTIMĂ. CE A FĂCUT ÎN APARTAMENTUL DIN MAMAIA)
Soțul Kristinei Joksimovic a negat inițial crima, însă, la o reconstituire făcută în luna martie, a recunoscut fapta, precizând însă că se afla în legitimă apărare. Acesta spune că femeia l-ar fi atacat cu un cuțit. Dar anchetatorii cred însă că este vorba despre o crimă cu premeditare, iar potrivit magistraților bărbatul a manifestat „energie criminală, lipsă de empatie și sânge rece după crimă”, încercând să șteargă urmele faptei sale.
Cazul a devenit cunoscut la scară largă odată cu decizia judecătorilor elvețieni de a respinge cererea de eliberare din arest a soțului. Au fost dezvăluite detalii tulburătoare din anchetă. Potrivit oamenilor legii, după ce și-a sugrumat soția, inculpatul ar fi folosit un ferăstrău și o foarfecă de grădină pentru a dezmembra trupul victimei, pe care apoi a încercat să-l dizolve cu substanțe chimice și să-l paseze folosind un blender de bucătărie industrial. Aparatul folosit a fost găsit în casă.
Se pare că nu este prima dată când bărbatul ar fi avut episoade violente. Anchetatorii elvețieni au precizat că soțul Kristinei avusese episoade violente cu partenera de viață și înainte de tragedie. Bărbatul ar fi strâns-o de gât la un moment dat, iar în altă împrejurare a izbit-o de un perete.
Kristina Joksimovic s-a stins din viață la vârsta de 38 de ani. Aceasta a făcut carieră ca model. Iar înainte să intre în această industrie a lucrat în comerț și în domeniul recrutării pentru domeniul IT. În anul 2003 a devenit Miss Elveția de Nord-Vest. Mai apoi, femeia și-a deschis propria agenție de consultanță și coaching pentru modele.