Fosta bombă-sexy a showbizzului se înțelege foarte bine cu… patronul milionar!

De: Cancan
Publicat: 24/03/2018 | 09:45

CANCAN.ro, site-ul nr. 1 din România, publică și astăzi, în exclusivitate, o super-poveste din lumea bună. Personajele principale sunt fosta cântăreață Roxana Blagu, ex-Trident, și un om de afaceri foarte potent financiar, Marian Cazacu, fondatorul grupului TBM. Milionarul Cazacu are deja o istorie în lumea mondenă, el având în trecut o relație cu o celebră prezentatoare TV.

Roxana Blaga a părăsit lumea muzicii pentru cea a business-ului. Căsătorită cu Andrei Badiu, fosta cântăreață s-a asociat în urmă cu cinci luni într-o afacere de modă cu nimeni alta decât fiica de 22 de ani a lui Marian Cazacu, Lavinia. Firma respectivă se numește Sass Fashion Factory SRL. Magazinul de haine deschis în cartierul de lux Dorobanți, acolo unde sunt vândute creații ale unor celebri designeri români, este deținut pe hârtie de Roxana Blagu și Lavinia Cazacu, ambele cu câte 50% dintre acțiunile firmei. Potrivit surselor noastre, afacerea a fost finanțată, însă, de Marian Cazacu, care a deschis acest magazin pentru fiica lui și pentru Roxana.

Aceleași surse ne-au informat că Roxana Blagu se înțelege foarte bine cu patronul milionar Cazacu. Roxana, cunoscută în showbizz datorită carierei de cântăreață, a devenit, după crearea business-ului, imaginea magazinului vestimentar din Dorobanți, ceea ce nu poate fi decât un lucru bun pentru afacerea respectivă, având în vedere notorietatea fostei artiste. (VEZI ȘI: „Calificata” Dora s-a combinat cu un milionar căsătorit)

Cine este milionarul Marian Cazacu

Afaceristul Marian Cazacu, originar din Pitești, a fondat grupul TBM, specializat în construcția de hale metalice și de case pe structură metalică, dar care activează și în domeniul soluțiilor de iluminat economic. Grupul fondat în 2004 de Cazacu a dezvoltat în cei 14 ani de existență mai multe proiecte imobiliare. Potrivit site-ului său oficial, grupul a realizat peste 360 de proiecte în domeniile în care activează. Totodată, afacerea dezvoltată de Marian Cazacu a primit mai multe premii pentru activitatea ei, inclusiv pentru management.

Absolvent al Facultății de Economie și de Administrare a Afacerilor din Craiova, acolo unde a făcut și un master, Marian Cazacu a aplicat cu succes ce a învățat în școală. ”Idealurile care mi-au luminat calea și, din când în când, mi-au dat curaj reînnoit de a întâmpina viața cu voioșie, au fost bunătatea, frumusețea și adevărul!”, le transmitea pe Facebook Marian Cazacu prietenilor săi. (NU RATA, AICI: Adevăratul proprietar milionar al lui Dinamo umblă la piață cu bodyguardul!)

Potrivit paginii sale de Facebook, Marian Cazacu nu este implicat în prezent în nicio relație amoroasă.

Roxana Blagu s-a măritat în secret anul trecut cu Andrei Badiu

Roxana Blagu s-a căsătorit în secret la sfârșitul anului trecut cu Andrei Badiu, după o relație de șase ani. Fosta membră a trupei Trident mărturisea într-un interviu că ea și soțul ei își doresc și un copil.

”Că suntem noi, cu bune, cu rele, ne acceptăm şi ne iubim aşa cum suntem. Îmi place sentimentul de siguranţă pe care mi-l conferă. M-a cerut de soţie la Roma, anul trecut de ziua mea, de 1 aprilie. Mereu îmi face câte o surpriză de ziua mea. A fost un moment special, intim, pe terasa apartamentului în care eram cazaţi. Eram amândoi foarte emoţionaţi şi nici atunci nu am spus decât familiei. Mai târziu am spus apropiaţilor. Mă aşteptam să mă ceară, pentru că încă de la începutul relaţiei noastre vorbeam de căsătorie, dar mereu lăsam pe următorul an. Nu ni se părea aşa important acest pas. Dădeam vina pe anotimp sau pe faptul că suntem prea ocupaţi, dar, de fapt, cred că ne era frică de toată nebunia care se va crea în jurul acestui eveniment. Am hotărât data cu foarte puţin timp înainte şi chiar ne bucuram că a fost aşa spontan şi rapid, pentru că a ieşit aşa cum ne-am dorit. Am fost foarte relaxaţi şi chiar am reuşit să trăim acel moment pentru noi cu adevărat, nu a fost nimic superficial. Au fost doar câteva persoane extrem de apropiate şi o mică parte din familie. Martori ne-au fost prietenii noştri buni, Monica şi Rareş, pe care îi simţim cu sufletul lângă noi”, mărturisea fosta cântăreață într-un interviu pentru OK!Magazine. (CITEȘTE ȘI: TOVARĂȘUL MILIONAR AL LUI GIGI BECALI, ”ARS” CU 4 MILIOANE € LA BARBUT!!!)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)