A fost prins criminalul care a înjunghiat-o mortal pe Iulia pe o bancă dintr-un parc din Germania. Părinții fetei de 15 ani au fost șocați când au aflat

De: Cancan
Publicat: 13/06/2018 | 07:54

Eforturile polițiștilor germani de a-l găsi pe asasinul Iuliei, românca de 15 ani înjunghiată mortal pe o bancă dintr-un parc din Germania, au fost încununate de succes. Criminalul adolescentei a fost prins, iar, în prezent, el se află după gratii. Părinții și apropiații copilei au fost șocați când au aflat cine i-a luat viața Iuliei.

Citește și: Noi informații în cazul morţii Iuliei, adolescenta de 15 ani înjunghiată într-un parc din Germania. Iubitul său e dispărut de 24 de ore

În urma anchetei demarate, autoritățile din Germania au reținut asasinul Iuliei Răducu. Este vorba despre un adolescent bulgar de 17 ani, potrivit observator.tv. Criminalul s-a predat marţi seara la poliţia din localitate, unde a mers însoţit de un avocat.

Poliţia a dezvăluit deocamdată doar faptul că băiatul se cunoştea cu Iulia, fără să facă publice alte detalii ale incidentului. După ce şi-a recunoscut fapta, bulgarul a fost arestat.

Vă reamintim că Iulia Răducu a fost înjunghiată mortal de mai multe ori luni la prânz, pe o bancă din parcul central din Viersen, oraşul german în care locuia alături de părinţi. Fata de 15 ani a murit în drum spre spital, din cauza rănilor şi a unei cantităţi uriaşe de sânge pierdut.