Fost luptator din trupele speciale ale Armatei acuzat fara dovezi de o crima pe care nu a comis-o! Nevinovat, dupa 15 ani de inchisoare
Decizia data in anul 1996 de Tribunalul Bihor este, dupa mai bine de 15 ani, respinsa la CEDO, acolo unde romanul Mihai Moldoveanu, fost luptator din trupele speciale ale Armatei, si-a cautat dreptatea. Acesta isi petrece viata in inchisoare si sustine ca a fost condamnat pe nedrept la 25 de ani de detentie, pentru omor deosebit de grav. Totul a inceput la 20 noiembrie 1995. Atunci, Moldoveanu a fost omul nepotrivit la locul nepotrivit. El a ajuns in Oradea cu doi prieteni, care au hotarat sa talhareasca un taximetrist fiindca nu aveau bani. Moldoveanu nu a fost de acord cu ei. Cei doi amici au incercat sa-l jefuiasca pe taximetristul Vajna Tibor, dar nu le-a iesit, iar victima a anuntat politia si dispeceratul. Oamenii legii au descoperit in zona indicata cadavrul unui alt taximetrist, Nagy Adalbert, care fusese ucis cu 23 de lovituri de satar. Moldoveanu a fost audiat ca martor, apoi a fost considerat principalul suspect. In 1996 a fost condamnat la 25 de ani de inchisoare, dar trei ani mai tarziu Curtea de Apel Oradea l-a achitat, iar in 2001 Curtea Suprema a mentinut decizia de condamnare. Singura dovada pe care magistratii s-au bazat a fost o pata de sange gasita pe o haina a acestuia, care in urma expertizei s-a dovedit ca nu-i apartinea victimei. Ani la rand, Moldoveanu a incercat sa-si demonstreze nevinovatia si chiar a cerut parlamentarilor sa fie eutanasiat. In urma cu 11 ani, a apelat la CEDO, iar la 19 iunie 2012 i s-a dat o hotarare care ii permite sa spere ca va fi repus in libertate. Cazul „Moldoveanu” , obiect de studiu la Drept Situatia romanului Mihai Moldoveanu este cunoscuta ca fiind cea mai mare eroare judiciara din Romania. Cazul sau este predat studentilor de la Drept si prezentat ca una dintre cele mai mari erori ale sistemului juridic romanesc. Cazul se ragaseste si in cartea „Erori judiciare” a cunoscutului criminalist Traian Tandim.