Folk You – 2024 va fi in memoriam Nicu Covaci
”Lume, lume, soro lume”, anul acesta unul dintre cele mai iubite festivaluri din România se va întâmpla ca de obicei în Vama Veche. Cea de-a XV-a ediția a Folk You – Florian Pittiș va avea loc în zilele de 16 și 17 august, vineri și sâmbătă, iar festivalul din acest an devine cu atât mai special, fiind organizat în memoria marelui artist Nicu Covaci. În zilele următoare vom publica programul festivalului. Țineți aproape!
Nicu Covaci s-a stins din viață la vârsta de 77 de ani, pe data de 2 august 2024. Fondatorul trupei Phoenix tocmai ce fusese operat pe creier și se afla de o lună internat în spital.
În ultimii ani, artistul se confruntase cu o boală nemiloasă. Se afla internat în secția de Terapie Intensivă după o operație pe creier pentru îndepărtarea unei tumori. Din păcate, starea sa de sănătate a fost extrem de fragilă, iar starea sa generală l-a împiedicat să primească tratament suplimentar.
Anul acesta, cea de-a XV-a ediție a Folk You – Florian Pittiș se va desfășura pe 16 și 17 august, vineri și sâmbătă. Ediția este deosebit de specială, fiind dedicată memoriei marelui artist Nicu Covaci.
Cine a fost Nicu Covaci
Nicolae Covaci, fondatorul formației Phoenix, s-a născut pe 19 aprilie 1947 în Timișoara. De la o vârstă fragedă, a studiat pianul, acordeonul și limbile străine, iar ulterior a învățat să cânte la muzicuță și a luat lecții de chitară. A urmat Liceul de Arte Plastice și Institutul de Arte Plastice din Timișoara. În anii ’60, a înființat formația de chitariști „Sfinții”, alături de alți membri.
La începutul anilor ’60, Nicolae Covaci a fondat formația de chitariști „Sfinții”, alături de colegul său Kamocsa Camo Bela. În 1964, trupa și-a schimbat numele în Phoenix. Între 1964 și 1966, au susținut concerte în săli studențești și cluburi din Timișoara, interpretând melodii ale unor formații celebre precum The Beatles, The Rolling Stones, The Monkees și The Animals. Popularitatea trupei a crescut rapid, fiind invitată să apară în emisiuni de televiziune la București, ceea ce a contribuit la recunoașterea sa la nivel național.
Trupa Phoenix a susținut primul său concert în București în 1965, la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografie. Ulterior, a fost invitată să înregistreze la studioul radioului național, realizând atunci piese precum „Știu că mă iubești și tu”, și prelucrările folclorice „Dunăre, Dunăre” și „Bun e vinul ghiurghiuliu”. În aceeași perioadă, trupa a început colaborarea cu textierul Victor Cârcu, care a compus versurile primelor sale hituri: „Vremuri”, „Și totuși ca voi sunt”, „Nebunul” și „Floarea stâncilor”, ce au fost înregistrate pe două EP-uri Electrecord.