Focuri de armă au fost trase duminică la prânz, rănind o persoană, în faţa Palatului Chigi, sediul Guvernului, la Roma, în momentul în care Guvernul Letta depunea jurământul la Palatul Quirinal, au anunţat agenţiile şi televiziunile italiene.
Potrivit agenţiei Ansa, rănitul este un carabinier, iar persoana care a tras asupra sa a fost arestată, scrie Mediafax.
O persoană a fost rănită la nivelul gâtului şi se află în stare gravă, iar cealaltă a fost atinsă la nivelul unui picior, potrivit Ansa, care afirmă că o trecătoare ar fi fost, de asemenea, „ştearsă” de un glonţ.
Potrivit unor declaraţii pentru AFP ale unor martori, un bărbat a tras asupra carabinierilor de la o distanţă de aproximativ cinci metri. Suspectul purta haină şi cravată, potrivit Ansa, care a anunţat că este vorba despre un italian care ar prezenta probleme psihice..
C.C