Focuri de armă în Capitală, în urma noilor percheziții la clanurile interlope. VIDEO

Publicat: 17/09/2020 | 11:32

37 de percheziții au loc joi dimineață la clanuri interlope din București, Ilfov și Teleorman. Oamenii legii au tras focuri de armă, după ce un suspect a încercat să fugă.

Poliția Română efectuează în această dimineață 37 de percheziții domiciliare pentru „combaterea infracționalității, tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de activitățile ilegale”.

În timpul perchezițiilor, anchetatorii au găsit mai multe arme albe și un pistol.

„Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor bănuite, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal. Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză. Activitățile de astăzi se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne pentru combaterea infracționalității de orice fel și pentru asigurarea ordinii și liniștii publice”, precizează Poliția Română.