Focar de coronavirus la Poliția Timiș! Câți angajați s-au îmbolnăvit

Publicat: 15/08/2020 | 19:01
Focar de coronavirus la Poliția Timiș! Câți angajați s-au îmbolnăvit

Autoritățile sunt în alertă după ce mai mulți angajați de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Timiş au fost confirmați cu Covid-19. 

Nu mai puțin de 22 de poliţişti de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Timiş au fost confirmaţi cu noul coronavirus. Dintre cei confirmaţi, 16 sunt de la Serviciul Rutier.

La nivelul inspectoratului au fost testaţi pozitiv cu noul coronavirus, până sâmbătă, un număr de 22 de poliţişti, iar 13 se află în izolare la domiciliu, a transmis Poliția Timiș, scrie Gândul.

„Dintre aceştia, 16 poliţişti testaţi pozitiv şi 4 poliţişti aflaţi în izolare sunt din cadrul Serviciului Rutier. Precizăm că Serviciul Rutier îşi desfăşoară activitatea fără sincope. Pe lângă poliţiştii rutieri din Timişoara, pot desfăşura activităţi pe linie rutieră şi poliţiştii de ordine publică, cu aviz de poliţie rutieră”, au mai precizat cei de la IJP.

Spaţiile unde îşi desfăşurau activitatea poliţiştii diagnosticaţi au fost igienizate, conform sursei citate.

Focar de COVID 19 și la Poliția Rutieră din București

Mai mulți polițiști ai Brigăzii Rutierea Capitalei ar fi infectați cu noul coronavirus, între care și comisarul șef Ciprian Olteanu, unul dintre adjuncții acestei structuri.

Sindicaliștii din Poliție o acuză pe șefa Brigăzii Rutiere a Capitalei că refuză să dispună testarea pentru COVID 19 a polițiștilor specializați în investigarea accidentelor ușoare care intră, în mod frecvent, în contact cu publicul.

Foto: pixabay.com