Focar de coronavirus la DSP Ialomița! Patru angajați, bolnavi de Covid-19
Un focar de infectare cu coronavirus a fost azi raportat la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Ialomiţa. Patru angajaţi au fost confirmaţi cu COVID-19.
Conform unui comunicat remis de conducerea DSP Ialomiţa, cei patru angajați care au contractat coronavirus au fost izolați. De asemenea, s-au aplicat măsurile prevăzute în metodologia INSP, transmite DSP Ialomiţa.
Tot azi, două cazuri de COVID-19 au fost confirmate la Prefectura Ialomiţa. Totuși, azi, pe raportul Grupului de Comunicare Strategică în dreptul judeţului Ialomiţa nu apare niciun caz nou de COVID-19.
În judeţul Ialomiţa, de la debutul pandemiei au fost confirmate 1.076 de cazuri de coronavirus.
692 de cazuri de Covid-19, în ultimele 24 de ore
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că 692 de persoane au fost depistate infectate cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore. De la începutul pandemiei, 104.187 de oameni s-au îmbolnăvit de COVID-19.
43.244 de pacienți au fost declarați vindecați și 11.374 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 692 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urmarea testării pacienților care erau deja pozitivi, 201 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Foto: pixabay.com