La mai bine de un an de când a decis să nu mai apară în faţa camerelor de filmat, Florin Salam a acceptat să vorbească despre viaţa lui personală, dar şi despre carieră. În timpul mărturisirilor, manelistul a spus că nu va renunţa la stilul muzical care l-a consacrat şi că pe lângă spectacolele de peste hotare, le va relua pe cele din ţară.
“Bine, mulţumesc. În primul rând vreau să spun: la mulţi ani, România, la mulţi ani oameni buni! De foarte mult timp nu am mai apărut. Pentru că, la un moment dat, orice artist simte nevoia de o pauză. Am vrut să stau cu familia mea, am vrut să mă odihnesc. Iată că până la urmă ne-am reîntâlnit să mai vorbim, tu ce mai faci, cum eşti? E cam a patra pauză (n.r.: în ultimele 12 luni). Da, ce să spun? Eu nu prea am zile libere, când încep să cânt nu am nicio pauză între ele, cum se spune. Dar, eu hotărăsc ca, după nu ştiu câte sute de zile, pentru că numai aşa mi s-a întâmplat, să fac o pauză, pentru că psihic, te încarci. Nu îţi mai arde şi, decât să merg să cânt atunci când nu am chef… Îţi spun eu că nu, oamenii mă iubesc mult prea mult, eu respect foarte mult publicul şi nu aş putea să mers să cânt atunci când nu am chef. Pentru că nu pot să transmit bucuria pe care ei o aşteaptă de la mine. Şi, aşa hotărăsc mai bine: «Băi, am nevoie de o pauză». Dar mai e puţin până revin”, a povestit Florin Salam în cadrul unei emisiuni TV.
În timpul pauzei, manelistul a spus că nu stă doar cu familia lui, ci se pregăteşte pentru marea revenire. El a spus că va concerta în curând în străinătate şi că îşi va relua evenimentele şi în România.
“Am promis oamenilor piese noi, să lucrez un piculeţ acum, am nevoie de puţin antrenament înainte de a reveni pe scenă, ca şi în sport… Că, până la urmă, muzica e tot un fel de sport… Îmi trebuie ceva piese noi şi apoi, gata!, România e distracţie. Pentru că şi eu că România, de ceva timp, nu a mai avut distracţie aşa cum trebuie… Oamenii aşteaptă ceva nou de la mine. Inclusiv eu aştept ceva de la mine. Îmi place să mă surprind chiar eu. Îmi merge prea bine aici, ce rost are să dai vrabia din mână pe cioara de pe gard. Deocamdată stau aici, unde îmi stă bine şi atunci când voi simţi eu că e timp şi pentru altceva… Să cânt cinci ore, în fiecare zi, non-stop, până răguşesc. A doua zi, chiar dacă mi-e greu, iarăşi încă cinci ore. (…) Beau un whiskey sau o votcă, o ţuică, o vişinată, nu contează. Astea-s trucuri”, a mai spus Florin Salam
Povestea de dragoste dintre Florin Salam şi Roxana Dobre a început în vara anului 2014, într-un club din Bucureşti. Relaţia lor a devenit stabilă, după ce cântăreţul de manele s-a ocupat de funeraliile tatălui Roxanei. Manelistul are două fetiţe cu Roxana Dobre: Jacqueline Maria şi Rania. Bruneta e însărcinată, iar anul acesta urmează să devină mamă pentru a treia oară.
Manelistul mai are doi copii din mariajul cu Ştefania sau Fănica, aşa cum îi alinta prima soţie, care a fost răpusă de cancer: Dany şi Betty.