Florin Salam nu mai are nevoie de nicio prezentare. Cel intitulat „Regele” manelelor se numără printre cei mai îndrăgiți cântăreți, având o carieră fulminantă în lumea artistică. De-a lungul timpului, Salam a lansat hit după hit, devenind sursa de inspirație a multora. Din cauza unor probleme de sănătate, interpretul n-a mai pus cariera pe primul loc, ci starea lui și a familiei. Așa că, au început să apară și alți soliști care au devenit virali rapid. Unul dintre ei este Leo de la Roșiori, care „a tras draperiile” peste toată industria manelelor și s-a propulsat în top. Ce părere are Florin Salam despre lăutarul care-i face concurență?
Leo de la Roșiori a rupt topurile! Lăutarul se bucură de un succes imens după ce a lansat hit după hit. Mulți ascultători de muzică populară și manele îl consideră pe solist printre cei mai buni din industrie. În urmă cu ceva vreme, Leo spunea că Florin Salam l-a inspirat în muzică, de pe vremea când era un copil. L-a auzit cântând pe „Regele” manelelor, dorindu-și să ajungă precum el. Iată că astăzi este unul dintre cei mai buni cântăreți, care se bucură de un public imens.
„Eu m-am apucat, în momentul în care l-am văzut pe Florin Salam. Primul impact emoțional, el mi l-a dat, este un geniu. Și în momentul de față sunt fan înrăit. A doua persoană pe care am cunoscut-o și a avut o influență foarte mare pozitivă asupra mea din toate punctele de vedere e Vali Vijelie. Îl iubesc atât de mult, am cântat alături de el, m-a învățat foarte multe lucruri. Și Adrian Minune mi se pare un solist excepțional.”, mărturisea Leo de la Roșiori, acum ceva vreme, în podcastul „Fiță cu Adiță”.
Florin Salam este tot mai activ pe rețelele de socializare, în special pe TikTok acolo unde face live-uri cu diverse persoane publice, fie că vorbim despre alți cântăreți de manele ori influenceri. Așa a procedat și de curând, când a fost întrebat despre Leo de la Roșiori. A stat puțin pe gânduri, apoi a vorbit despre succesul de care se bucură lăutarul din Teleorman. Florin Salam a punctat faptul că Leo cântă același stil ca el. Și-a arătat totuși aprecierea față de colegul de breaslă, precizând că este o persoană deșteaptă, căci a știut cum să se organizeze în meseria pe care o face.
„Îmi place cum cântă, are niște melodii frumoase, cântă pe un stil care mie îmi aparține. Stilul pe care-l cântă el, felul lui cum cântă și puterea pe care o are acum, organizarea. E foarte bine organizat. Cred că nici eu nu am avut formație, așa cum are el organizată. E foarte deștept (…)”, a spus Florin Salam, într-un live pe TikTok.
Nu mai este niciun secret faptul că între Florin Salam și Jador au existat anumite discuții, pe care cel din urmă a tot încercat să le evite. „Regele” a făcut mai multe declarații controversate la adresa cântărețului, iar la un moment dat i-a adus și jigniri grave. Lucrurile au degenerat între cei doi, însă în cele din urmă au pus punct oricărei discuții.
„Ascultam piesele mele și ale nașului meu, Adrian (Minune, n.r.), cântate de un alt solist. Să îi dea Dumnezeu sănătate, să fie sănătos, să îi trăiască familia, că am văzut că are și el familie grea, a fost amărât, a fost vai de capul lui. Acum e bine și el, ca fiecare. Toți am fost vai de capul nostru și acum, din cauza muncii, dar avem și noi acolo pe ce să punem mâna când ne e foame, când ne e sete. E bine, să nu vorbim cu păcat, dar erau niște piese pe care eu le-am scos demult cu nașul, cu Adrian. Cred că știți ce vreau să spun mulți dintre voi. Le-am scos cu nașul, cu Adrian, demult și singur. Și le cântă altcineva.
Foarte frumos, să le cânte, dar măcar să anunți. Nu să zici tu „Piesele astea le-am făcut pentru sufletul meu”. Le-ai făcut? Că mă faci să râd, câtă nesimțire. Că mai zici de ce nu îi băgăm în seamă pe unii. De-aia nu îi băgăm în seamă, că nu au stofă. (…) Eu îi înjur pe ăia care merită câteodată. Dacă vreți voi, nu îi mai înjur nici pe ăia, ca să vă fac în ciudă, nu de altceva. (…) Dacă alea sunt piesele mele și ale nașului Adrian. Vreo două sau trei, pe care le-am ascultat eu, sunt de la mine. Tu poți să spui: „Pe astea le-am făcut pentru sufletul meu”? Cât de prost poți să fii? Măcar anunță (…) Du-te la sală, arăți bine, ești singurul lăutar cu mușchi. Eu n-am văzut lăutar cu mușchi în viața mea”, spunea Florin Salam despre Jador.
Nu doar la adresa lui Jador făcea Florin Salam declarații controversate, ci a vorbit și despre Liviu Puștiu. (VEZI AICI ÎNTREAGA POVESTE)