Florin Piersic, mesaj cu ochii în lacrimi de la clinica de recuperare: ”Mi-a fost rău, am avut o infecție la genunchiul stâng”

Publicat: 09/10/2024 | 19:14
Foto: Știrile Kanal D

Florin Piersic, celebrul actor român în vârstă de 88 de ani, continuă să treacă printr-o perioadă dificilă de recuperare, după ce s-a confruntat cu grave probleme de sănătate. Iată ce mesaj a transmis acesta! 

Actorul a fost afectat de o infecție la genunchiul stâng, care a necesitat mai multe intervenții chirurgicale și l-a adus în pragul unor complicații medicale serioase. După o lungă absență de pe scena teatrului, Piersic a reușit să își recapete speranța, susținut de rugăciunile și gândurile bune ale publicului și colegilor săi.

Citește și: DAN NEGRU, DETALII DE ULTIMĂ ORĂ DESPRE FLORIN PIERSIC! MAESTRUL, MESAJ CUTREMURĂTOR: ”DE LA CINE SĂ-MI IAU ADIO?”

Ce mesaj a transmis Florin Piersic de la clinica de recuperare 

Într-un mesaj video emoționant, înregistrat din stațiunea balneară Hajdúszoboszló din Ungaria, unde urmează tratamente de recuperare, actorul a mărturisit că s-a aflat la un pas de tragedie în luna mai a acestui an. În cele două luni care au urmat, Florin Piersic a fost nevoit să petreacă mult timp în spitale și clinici, fiind supus unor proceduri medicale complicate. Cu ochii în lacrimi, el a vorbit despre momentele grele prin care a trecut și a recunoscut că s-a simțit sprijinit atât de rugăciunile celor care l-au susținut, cât și de credința sa.

„Mi-a fost rău, am avut o infecție la genunchiul stâng, lucru care m-a costat foarte tare. S-au rugat pentru mine. Pentru asta ar trebui să le mulțumesc tuturor celor care mi-au scris, mi-au dat telefoane, mi-au comunicat prin unul, prin altul. Am aflat fel de fel de lucruri extraordinare de la publicul din România. Sunt fericit pentru că sunt cu dumneavoastră și pentru că sunt mai bine decât cum am fost”, a spus Florin Piersic, pentru Kanal D.

Cu recunoștință față de toți cei care i-au fost alături în această perioadă dificilă, actorul își menține speranța că va putea, într-un viitor apropiat, să își întâmpine din nou fanii, într-un nou turneu prin țară.

În ciuda problemelor de sănătate care l-au ținut departe de publicul său, Florin Piersic se pregătește să revină pe scenă. Actorul își dorește să organizeze un turneu prin țară, cu ocazia împlinirii vârstei de 89 de ani, eveniment ce ar urma să debuteze la începutul anului viitor. Însă, chiar dacă se află în plin proces de recuperare și mai are de parcurs un drum dificil, Florin Piersic rămâne optimist și încrezător în revenirea sa pe scenă, deși nu poate preciza cu exactitate când se va întâmpla acest lucru.

„Nu știu, deci, să vă răspund dacă o să mă întorc pentru că vreau să revin în condiții foarte bune. Eu nu pot să vin în fața dumneavoastră șchiopătând și căutând un loc în care să mă așez”, a mai spus actorul.

Citește și: FLORIN PIERSIC REVINE PE SCENĂ. DATA PRIMULUI SPECTACOL A FOST DEJA PROGRAMATĂ: ”VA ÎNCEPE LA BUCUREȘTI”