În cadrul unui interviu, Florin Piersic a vorbit despre întâlnirea cu Picasso, care i-a marcat considerabil viața. Ce i-a scris pictorul marelui actor a rămas pentru el o amintire inegalabilă! Acesta păstrează chiar și în prezent, la loc de cinste, autograful de la celebrul pictor Pablo Piccaso, pe care l-a cunoscut în tinerețea sa.
Florin Piersic a vorbit de curând, cu emoții, despre întâlnirea cu Piccaso. Pictorul i-a dat un autograf și i-a scris un mesaj ce părea a fi o promisiune de revedere peste ani, mai mult, acesta i-a desenat cu penița un lucru fabulos, în numai 3 minute. Marele actor a păstrat autograful cu sfințenie, iar astăzi și-a adus aminte cu nostalgie de acea perioadă.
Pablo Picasso nu a mai trăit mult timp după ce i-a oferit autograful lui Florin Piersic. Cu toate acestea, marele actor s-a simțit onorat pentru faptul că l-a cunoscut și a ajuns să aibă astăzi, una dintre cele mai frumoase amintiri din viața sa. Pictorul i-a dat acestuia un autograf pe care a scris: „Florine, peste 20 de ani”. Numai că, din nefericire, artistul spaniol nu a mai trăit mult timp, dar a reușit să îi marcheze viața lui Florin Piersic.
„Cea mai minunată întâmplare a fost întâlnirea mea cu Picasso. A lui Florin ăsta, care acum are 87 de ani. Și i-am spus: Spuneți-mi, scrieți-mi ceva! Și atunci mi-a desenat un cal cu coada în vânt, cu penița. Dar, știți cum? În trei minute. Și mi-a scris: ‘Florine’. Așa e la ei. A scris ‘Florine, să ne vedem peste 20 de ani. Pablo Picasso’. Eu nu l-am mai prins pe el, pe Picasso după 20 de ani, pentru că el, între timp, a plecat într-o stea. Dar am asta, amintirea aceasta, de la el”, a declarat Florin Piersic la Festivalul Cinemaiubit de la Brașov.
Pe de altă parte, Florin Piersic a mai povestit că în tinerețe, nu știa unde este Cannes, pe hartă. Celebrul actor a reprezentat cinematografia românească în Franța, acolo unde a mers alături de Ion Popescu Gopo. La plecare, Piersic a primit un pui de la mama sa, pe care l-a pus în geamantan, lângă smoking.
„Acest om, Jean Barb, care era coleg și prieten cu Liviu Ciulei, mi-a spus: „Vezi că ești ales să fii reprezentantul cinematografiei românești la Cannes”. Îmi pare rău că trebuie să vă spun, mai ales voi ăștia tineri, care ați venit mai târziu, eu spun adevărat. Aveam 22 de ani și jumătate. Habar nu aveam ce e aia Cannes.
Și m-am dus acasă și le-am spus mamei și tatălui meu: „Auziți, mi-a spus cineva că plec la Cannes”. La care, părinții mei, tata medic veterinar, că și ei sunt oameni, mama mea casnică, dar fiică de preot din Bucovina, dar minte țuțurlie, cum spunea colegul meu, Cosma Brașoveanul, au zis: „Hai să căutăm unde e Cannes” și au găsit Cannes în Franța. Mi-am făcut smoking. Nici nu știam ce e aia. Papionul era cât o frunză de stejar, a fost ceva extraordinar”, a povestit marele actor.
Nici bine nu a decolat avionul că i s-a făcut foame, spune el. Florin Piersic a scos puiul din geantă, iar regizorul a strigat să îl pună înapoi, că primesc mâncare acolo. Actorul a rememorat episodul la Festivalul de Film de la Brașov, în stilul său caracteristic, bineînțeles.
„Mama, înainte de a mă sui în avion, mi-a spus: ‘Florinel, vreau să îți spun ceva. Ți-am pus un pui prăjit. Să-l mănânci, că ție ți-e foame destul de des. ‘Bine, mamă’. Am luat puiul. Nici nu a plecat avionul că m-a plesnit o foame și mă gândeam ce fac… Îmi zic: ‘Ia să scot puiul’. L-am scos din geamantanul acela pe care îl aveam eu, destul de modest. Aveam smokingul lângă pui, la care, prima dată în viața mea, Gopo, pe care nu-l știam cine e, după aceea m-a lămurit, m-a apostrofat”, a mai adăugat acesta.