Florin Piersic a trăit un moment divin la Mormântul lui Iisus! Ce i s-a întâmplat în Ierusalim: „A fost un…”
Florin Piersic are remușcări că nu mai poate ajunge într-un loc tare drag lui, Mormântul lui Iisus! Marele actor a simțit un semn divin când a fost prima dată în Ierusalim. Ce a pățit actorul când a ajuns în locul sacru!
Florin Piersic a povestit ce întâmplare a avut loc atunci când a mers în Ierusalim, la Mormântul lui Iisus. Acel moment a fostul unul atât de important pentru el, încât l-a marcat pe tot restul vieții. Actorul își mai dorește să ajungă în Ierusalim și regretă că acum nu mai poate.
Ce a pățit Florin Piersic când a ajuns la Mormântul lui Iisus
FLorin Piersic își amintește cu nostalgie de momentul în care a vizitat pentru prima dată Ierusalimul. Când a ajuns la Mormântul lui Iisus, o ploaie neașteptată a început să cadă, într-o țară unde ploile sunt rare. Pentru actor, acest eveniment neobișnuit a părut a fi un semn divin, marcându-l profund și întărindu-i credința în experiența sa spirituală.
„Dacă regret ceva că vine Paștele, e numai faptul că nu pot să plec în Țara Sfântă, știind ce tulbure e situația acolo. E greu să mă duc, pentru că nu vreau să se întâmple ceva. Numai pentru faptul că eu sunt îndrăgostit de locurile sfinte, unde am fost de 44-45 de ori. M-am rugat, am fost la mormântul Domnului nostru Iisus Hristos. Acolo am simțit ceva ce n-am simțit niciodată. Am o amintire pe care nu am să o uit niciodată.’, a declarat Florin Piersic, pentru viva.ro.
Marele actor a fost pentru prima dată în țara Sfântă acum 49 de ani. Atunci el a simțit cu adevărat un semn divin.
„M-am dus la Ierusalim prima dată în viața mea, cu mulți ani în urmă, cu aproape 50 de ani în urmă. Toate cele 45 de sosiri ale mele în Israel, au fost cu gândul că mă voi întoarce mereu, ceea ce am și făcut ulterior, adică să merg des la Mormântul Sfânt.’, a spus actorul Florin Piersic.
Florin Piersic a simțit cum ploaia a binecuvântat acele locuri
Florin Piersic a fost marcat și a rămas impresionat când a venit ploaia peste Ierusalim, având în vedere că în acele locuri ploaia este foarte rară. Actorul a crezut că este un semn sfânt.
„Și vreau să vă spun că prima oară, prima oară la Mormântul Mântuitorului nostru, a început o ploaie extraordinară și toți au rămas uimiți. Mi-au spus: ‘Domnule Piersic, aici nu plouă de ani de zile. Și când am fost eu atunci, prima dată în 1975 a început deodată această ploaie care a binecuvântat acele locuri. Pentru mine a fost un semn divin.’, a mărturisit îndrăgitul nostru actor Florin Piersic, pentru sursa citată.
Citește și: FLORIN PIERSIC JR., ADEVĂRUL DESPRE RELAȚIA CU TATĂL SĂU. CÂND S-A PRODUS RUPTURA ÎNTRE EI, DE FAPT