Florin Morariu, „eroul cu făcăleț de la Londra”, va fi premiat de Metropolitan Police: „Mă bucur că nu am fost uitat!”

Publicat: 13/08/2018 | 10:51

Florin Morariu, cunoscut drept „eroul cu făcăleţ de la Londra”, care va primi distincţia „The Queen’s Commendation for Bravery” din partea Marii Britanii pentru faptele de care a dat dovadă în timpul atacului terorist din iunie 2017,  anunță că va fi premiat și de Metropolitan Police. 

Ieşeanul Florin Morariu susține că a primit o înştiinţare din partea Poliţiei Metropolitane că, pe data de 21 august 2018, va fi premiat în Capitala Angliei de către instituţie, potrivit Mediafax.  Metropolitan Police este forţa poliţienească teritorială responsabilă cu menţinerea ordinii publice în zona Londrei. Instituţia are şi responsabilităţi la nivel naţional, precum coordonarea acţiunilor antiteroriste şi protejarea Familiei Regale britanice, dar şi pe membrii Guvernului. (Citește și Românul devenit erou în Londra după ce i-a înfruntat pe terorişti vrea  despăgubiri)

„Am primit un e-mail din partea Metropolitan Police. I-am contactat şi m-au anunţat că, pe 21 august, trebuie să merg în Londra, la sediul lor, pentru a fi premiat. Mă bucur că, după anunţul că voi primi distincţia din partea Reginei Marii Britanii, acum am fost anunţat şi de Metropolitan Police că voi fi premiat. Deşi a trecut mai bine de un an de la atentatele din Londra, mă bucur că nu am fost uitat. Aştept un semnal din partea Metropolitan Police, pentru a merge la Londra”, a declarat Florin Morariu pentru sursa citată.

Florin Morariu vrea să fie premiat și în România

Avocata care îl reprezintă pe Florin Morariu a declarat că speră ca autorităţile din România să ia exemplu de la cele britanice şi să îi recunoască meritele.

„Sper că şi autorităţile locale vor lua exemplul celor britanice şi vor arăta o recunoaştere concretă valorii gestului eroului de la Londra”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, avocata Gianina Poroşnicu.

În noaptea de 3 spre 4 iunie 2017, trei indivizi au intrat cu o dubă închiriată în oameni, pe Podul Londrei. Înarmaţi cu cuţite, au început apoi să atace trecătorii şi pe cei din localurile de lângă pod, din celebra Borough Market.

Florin Morariu era atunci angajatul unei brutării din Londra, chiar în zona London Bridge, în care a avut loc atacul terrorist. El a reușit să surprindă într-o filmare făcută cu telefonul mobil momentele de coşmar de pe străzi. În filmare, ieșeanul le povestea colegilor de serviciu cum l-a lovit pe unul dintre terorişti după ce acesta reuşise să înjunghie o persoană. El şi un alt coleg au în mână nişte beţe, iar românul îi cere altuia să îi aducă „un făcăleţ” din bucătărie, ca să se poată apăra în caz că apar din nou atacatorii. La finalul filmării se văd şi două victime înjunghiate, care primesc ajutor din partea autorităţilor.

Angie Voicu