Florin Cîțu, anunțul momentului. Ce se întâmplă cu măsurile de restricție, de la 1 iunie

Publicat: 28/04/2021 | 17:24

Florin Cîțu, premierul României, a declarat că Guvernul are în plan redeschiderea țării de la 1 iunie, motiv pentru care campania de vaccinare va fi accelerată.

Șeful Executivului a precizat că pandemia de COVID-19 a intrat pe o pantă ascendentă, fiind de părere că lucrurile sunt pe drumul cel bun. Încă o dată, a făcut apel la români să se vaccineze pentru a reveni la viața de dinainte.

Accelerăm campania de vaccinare, vrem să redeschidem ţara la 1 iunie”, a anunțat, miercuri, Florin Cîțu.

Florin Cîțu, prima reacție după ce bugetul Capitalei propus de Nicușor Dan nu a fost acceptat

Totodată, Florin Cîțu a oferit și prima reacție după ce bugetul Capitalei propus de primarul Nicușor Dan nu a fost aprobat. Situația este identică inclusiv în Iași.

Sigur, coalitia functioneaza foarte bine. Am auzit ca la Bucuresti inca nu a fost adoptat bugetul. O sa am o discutie cu dl Barna sa ii chemam pe cei de la Bucuresti sa vedem care sunt nemultumirile. Avem nevoie rapid de un buget Bucurestiului, sunt investitii care trebuie facute”, a declarat Florin Cîțu.

Ne vom vedea cât de curând, când ne permite programul”, a mai adăugat el.

Premierul României, despre pașaportul verde: “Detaliile au fost trimise de STS de foarte mult timp”

Premierul României a declarat că, pentru moment, pașaportul verde nu a fost aprobat la nivelul UE, pentru moment fiind transmise doar informații de STS despre modul în care se va face.

Detaliile (privind certificatul verde european – n.r.) au fost trimise STS de foarte mult timp. STS se ocupă de implementare şi când o să fie gat Deocamdată nu a fost aprobat la nivel european, sunt doar nişte informaţii pe care le avem despre modul în care să îl construim, dar, aşa cum am spus de fiecare dată, sperăm că o astfel de măsură nu va crea, nu va discrimina cetăţenii şi, din punctul nostru de vedere, este doar, aşa cum spunea şi domnul preşedinte al României, pentru elemente medicale. Deci, dacă sunt probleme medicale, să poţi să circuli cu acest certificat verde, dar în momentul în care toată Europa o să fie vaccinată şi în România majoritatea va fi vaccinată nu o să mai fie nevoie de acest certificat”, a mai declarat șeful Executivului.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult