FLORIN CHILIAN pregăteşte un eveniment unic! Ce lansare inedită va avea cântăreţul
Nu a pus nimeni, niciodată voce, cu atât mai puţin o voce „pop”, pe orice partitură vocală, alături de muzica de cameră. Nici măcar Wolfgang Amadeus Mozart. Florin Chilian vrea să pună în valoare frumuseţea muzicii preclasice şi să o aducă în firescul vieţii cotidiene. Albumul va include o manea – Saveica de la Sarica Niculiţel, o manea preclasică, o doină – muzică profund românească – Colţ de Lup – trasă la tigaie în preclasic cu un quartet de corzi – două viori, o violă şi un violoncel, dar şi un tangou.
Albumul ajută tinerii – şi nu numai – să treacă aşa-zisa prăpastie ivită nefiresc între „elita culturală” şi generaţia „Millennials” pe de o parte, şi între aceeaşi „elită” şi cei care nu au avut încă ocazia să descopere frumuseţea muzicii clasice. Elimină distanţa dintre Ateneul Român şi noile generaţii, păstrând însă cu straşnicie înalta calitate muzicală.
În acest album, toate piesele deja foarte cunoscute publicului sub forma lor pop, au fost reorchestrate în stil preclasic-clasic (cu o abordare „actualizată”) pentru quartet de coarde. Inclusiv „Zece”, pentru că legătura emoţională a publicului cu piese îndrăgite uşurează accesul acestuia la muzica clasică. Dorinţa lui este aceea de a elimina cât de mult posibil distanţa dintre Ateneul Român şi noile generaţii, păstrând însă cu straşnicie înalta calitate muzicală. Pre@Clasic este un album unic atât prin muzica pe care o propune, prin prezentarea grafică a acestuia, cât şi prin scop în sine: acela de a le deschide apetitul pentru muzica bună. Un prim pas al unei călătorii magice. Astfel, ascultătorul este introdus firesc într-o lume percepută deseori ca fiind inaccesibilă profanilor.
În forma lui finală, Pre@Clasic conţine trei CD-uri, fiecare dintre acestea cu câte opt track-uri, aşezate în ordinea quartet/quintet, dar si un disc vinil în care muzica este împărţită pe patru plăci. Acest album conţine atât piese noi, originale, cât şi piese consacrate, toate fiind scrise de Florin Chilian, muzică şi text. Motivul pentru care a vrut neapărat ca Pre@Clasic să conţină şi piese deja cunoscute este tot acela de a uşura accesul publicului la muzica clasică.
Alături de Florin Chilian vor evolua membrele Cvartetului Bella Musica, respectiv Gianina Meragiu -Vioara I,Mirela Dranga – Vioara a II-a, Claudia Carapancea – Violă, Gabriela Petre – Violoncel.
Arr. For Voice & Strings Quartet / Preclassic Chamber Voices / Q Concept – un nou concept în muzică
Florin Chilian – Pre@Clasic – Arr. For Voice & Strings Quartet / Preclassic Chamber Voices / Q Concept