Rudele lui Florin Busuioc, colegii din televiziune și teatru, dar și fanii sunt cu gândul la acesta și se roagă pentru ca problemele lui de sănătate să nu se complice, iar el să revină cât mai repede pe sticlă, după ce marți seara, 6 noiembrie, a suferit mai multe infarcte. Busu, prezentatorul care i-a obișnuit pe toți ca odată cu veștile despre vreme să le spună și câte o glumă, a fost mereu discret cu viața privată, însă, în cadrul unui interviu acordat în urmă cu ceva vreme, el și-a deschis sufletul și a făcut mărturisiri emoționante, iar unele dintre ele sunt pur și simplu incredibile.
Citește și: El este omul care l-a salvat pe Busu! Alex l-a resuscitat după indicații primite prin telefon
Dragostea cea mare a lui Florin Busuioc a fost dintotdeauna și rămâne actoria. Totuși, la scurt timp ce a absolvit facultatea de teatru, el a făcut un compromis pe care mulți l-ar fi exclus categoric. S-a angajat ca muncitor necalificat la Combinatul Siderulgic din orașul natal, Hunedoara, pentru că își dorea să nu stea pe capul părinților săi, dar și pentru că voia să câștige mai mulți bani. Acesta e unul dintre secretele pe care puțină lume îl știe despre carismaticul prezentator de la Pro TV.
Citește și: Reacția lui Teo Trandafir după infarctul suferit de fostul ei coleg, Florin Busuioc
“Aruncam cu lopata cărbuni la 65 de grade. Era greu, îţi dai seama, dar pe chestia asta pe care o făceam câştigam aproape de două ori mai mult decât un om cu facultate. Era 2.125 salariul meu când am terminat facultatea de teatru, iar la Combinat câştigam 3.600. Mai aveam şi nişte sporuri de 200 de lei”, a mărturisit Florin Busuioc în cadrul unui interviu acordat jurnaliștilor de la Adevărul.
Citește și: Gafa făcută de Mihai Dedu în timp ce vorbea despre Florin Busuioc la știri: „Colegul nostru…”
În vârstă de 56 de ani, Florin Busuioc a rememorat în timpul dezvăluirilor despre viața privată perioada copilăriei, pe care și-a petrecut-o acasă, lângă părinți, dar și la bunica din județul Neamț, unde a strâns amintiri care i-au rămas întipărite în suflet.
Citește și: Florin Busuioc este bine! Există însă o veste proastă: Se retrage din televiziune?!
“Eu am două copilării atât de diferite… M-am născut în anul 1962, iar prin ’68 a început în Hunedoara o construcţie, o dezvoltare a oraşului. Asta a însemnat un imens şantier. Şi atunci, oraşul dezvoltându-se şi transformându-se într-un şantier, iar eu stând prin centru, toată partea asta de copilărie citadină a stat sub semnul acestor şanţuri care deveneau tranşee când ne băteam unii cu alţii. Blocul C1 cu blocul C2. Şi aveam lupte de copii. Aveam tot felul de conducte imense prin care ne strecuram. Era fabulos ce putea să ofere dedesubtul oraşului neacoperit. Toate săpăturile alea… Ţin minte vata de sticlă în care m-am încurcat de câteva ori, ţin minte cum îmi rămâneau multe bucăţele de cioburi mici prin mâini, prin picioare. (…).
Toate verile le petreceam la bunica, în judeţul Neamţ, într-un sat absolut fabulos, satul Şoimăreşti, unde existau cireşi, luncă, zmeură, pădure, ciuperci, peşte, prund, copii. Eu am prins perioada în care se băga curent acolo. Săpături, stâlpi care încă nu erau ridicaţi. Am avut o perioadă de copilărie la ţară la opaiţ, la lampă. Nu televizoare, Doamne fereşte!, nu exista aşa ceva. După care s-a tras curentul, au început şi oamenii să-şi mai ia una-alta, câte un televizor într-o margine de sat. Sau trei televizoare în sat şi mai mergeau de la unii la alţii. O nebunie întreagă. Trebuie să spun că furam mazăre de la colectivă şi ne umflam de mazăre. După aceea mergeam şi prindeam clean (n.r.: specie de peşte de apă dulce) în Moldova şi îl băgam în nisp să facem hrean. Nu ştiţi să faceţi hrean? Eee. Poţi să-l pui, ca să-i mai ia gustul ăsta de peşte de baltă cumva, într-o frunză de hrean, iar frunza de hrean sub nisip şi faci focul deasupra. Îl laşi până se stinge focul şi când îl scoţi, el deja e făcut. Nu trebuie băgat mult sub nisip. Făceam chestiile astea tribale cumva, rudimentare, care ţin de alte timpuri, pentru că le ştiau copiii din sat cu care umblam eu: Velucu, Sandu şi Lică. Ştiau toate chestiile astea, care nu erau tradiţii păstrate sau ceva, nu, ţineau de viaţa lor zilnică”, a mai povestit prezentatorul tv.
Citește și: Natașa Raab, cu gândul la Florin Busuioc de pe patul de spital: ”Începem să plătim oalele sparte…”
Cu zâmbetul pe buze, Florin Busuioc a dezvăluit că nu a fost cel mai cuminte fiu și că pe când avea doar 5 ani și-a speriat părinții foarte tare, după ce a plecat cu trenul din oraș împreună cu gașca de prieteni, fără să spună nimic nimănui.
“Când aveam 5 ani, în Hunedoara plină de şanţuri, un prieten de la bloc, puţin mai mare decât mine, împreună cu un băiat tot cam de vârsta mea, mi-au zis: «Băi, hai să mergem, că e un parc foarte frumos la gară». Era un parc în faţa gării, nu era mare şmecherie, dar pentru noi era ceva nou. Şi acolo era tras pe prima linie trenul de Simeria. «Hai să mergem cu trenul». Şi am plecat cu trenul de nebuni, am ajuns la Simeria, parcul de acolo era mai frumos, mai mare, ne-a atras mai tare şi am rămas până seara acolo, când ne-am întors cu un alt tren. Am avut aşa un parcurs lejer, nu ne-a întrebat nimeni de sănătate şi când am ajuns acasă era plin de poliţie. (n.r.:Râde) Toţi vecinii ne căutau, mamă!, era o agitaţie întreagă, căci dispăruseră trei copii într-o Hunedoară în care nu se întâmpla mare lucru. Ne-au căutat prin toate şanţurile şantierului, prin toate locurile în care am fi putut zace fără suflare, ceva îngrozitor. Asta a fost probabil cea mai mare tâmpenie făcută în copilărie şi cred că am fost pedepsit crunt pentru asta, nu-mi mai amintesc exact. (…) Din cauza unei emotivităţi excesive pe care am simţit-o până pe la 16 ani, eu am fost un copil rău, răzvrătit, rebel, refuzam tot, nu se prea putea intra în graţiile mele”, a mai spus Florin Busuioc.
Florin Busuioc s-a născut pe 19 mai 1962 în Hunedoara. El a copilărit și aici, dar și în satul Şoimăreşti, judeţul Neamţ. Carismaticul artist este cunoscut mai mult ca om de televiziune decât ca actor. Toate acestea deși, visul de a deveni actor este cel care l-a adus în București. “Busu”, așa cum este cunoscut de public, și-a făcut debutul în televiziune în 1996, iar în anul 2010, a fost desemnat drept cel mai bun prezentator meteo de către Societatea Europeană de Meteorologie.
“Am început la TVR, cu o emisiune pentru copii, «Tip-Top Minitop», la care am ajuns făcând un film pentru TVR, o poveste ţăcănită cu o pisică scăpată printr-un hotel. Mă rog, era foarte drăguţ filmul. M-au remarcat producătorii de la «Tip-Top Minitop» şi mi-au propus să fac asta. A durat câţiva ani emisiunea, am mai făcut o emisiune în paralel, tot acolo, la TVR, tot pentru copii. Emisiunea a continuat şi după ce am plecat eu.”, a declarat prezentatorul TV pentru adevarul.ro.
În prezent, Florin Busuioc se află la al doilea mariaj. El este căsătorit de mai mulţi ani cu Liliana, împreună cu care are două fiice: Natalie şi Catinca. Prima soție, Marieta Busuioc, care i-a fost alături din 1991 până în 2008 i-a dăruit un băiat. Acesta se numește Florin Busuioc Jr.