Se ridica seva in florile insetate, Iar copilaria voastra este ca un frunzar, Lasati-mi degetele sa mangaie muschiul verde Si bobocii de trandafir luminandu-l, Lasati-ma sa ratacesc prin iarba proaspata Si sa beau picaturile de roua Care invioreaza florile Paul Verlaine - "Primavara"
Trebuie sa admitem ca, dincolo de existenta noastra gri, ca sa nu spunem albastra, primavara a venit pentru toata lumea, ametindu-ne cu verdeata si flori. Succesiunea anotimpurilor este pur si simplu… neutra in vecinatatea atator patimi politice si neajunsuri cotidiene, iar oamenii chiar vor sa se bucure de exuberanta anotimpului florilor doar pentru ca vor sa ramana… normali.
In mai este explozia necontrolata a irisilor, a lalelor, a panselutelor, a petuniilor, dar si a florilor de cires. Exista in aceasta multime vie, colorata si parfumata o floare enigmatica si speciala, care creste in linistea lacurilor si baltilor, uimindu-ne de fiecare data cu frumusetea ei nobila: nufarul (floarea de lotus).
Creste in apa, dar se ridica deasupra ei, stand gratiosa, aeriana si foarte sigura de ea, chiar daca nu se sprijina pe un sol rezistent. Chiar daca noi ne-am nascut in aceasta lume, am crescut in ea, ne-am adaptat fortuit legilor ei, ar trebui, din cand in cand, sa nu traim in ea decat atat cat este necesar, sa nu uitam ca suntem fiinte celeste, care pot visa, pot fi sigure pe ele dincolo de amenintari, nereusite si ezitari. Stiti cum este starea de a fi fericit interior: acea fericire pe care nu ti-o poate lua nimeni si care, printr-o chimie subtila, este contagioasa pentru cei din jurul dumneavoastra? Ne trebuie atat de putin ca sa ne bucuram sufletul! De exemplu, ne trebuie primavara!