Florescu a semnat pe trei ani cu FC Botoșani și vrea să se răzbune pe Hagi: „Voi demonstra cine sunt! Am dorință de revanșă!”
Mijlocașul Eduard Florescu a semnat un contract valabil pe o perioadă de trei ani cu de FC Botoșani și are șanse mari să denbuteze pentru gruparea moldavă în duelul de luni cu Sepsi Sf. Gheorghe.
În vârstă de 21 de ani, Eduard Florescu, fost jucător la CS Mioveni, a semnat cu Viitorul Constanța dar aventura la echipa lui Hagi a fost foarte scurtă. Între timp, el a primit o ofertă de la FC Botoșani și spune că este pregătit să joace în partida cu Sepsi.
„Am venit aici să fac o treabă cât mai ună și să ajut Botoșaniul. Am avut de ales între Mioveni și Botoșani. am ales Liga1, Botoșaniul este o echipă bună a campionatului. Este un lot ok, colegii m-au primit foarte bine, este un grup unit. Sunt 100% pregătit și nerăbdător să joc. Mă antrenez cât mai bine iar dacă Mister o să considere că sunt pregătit 100% o să intru”, a declarat Eduard Florescu.
Întrebat dacă are de luat o revanșă în fața lui Gică Hagi, care nu i-a dat șansă la Viitorul, noul mijlocaș al FC Botoșani a declarat că abia așteaptă meciurile cu Viitorul pentru a-și lua revanșa. „Așa a fost să fie, am respectat decizia staff-ului de acolo și tot răul spre bine. Am ajuns aici. Am dorință de revanșă”, a mai spus Florescu.
Eduard Florescu și-a făcut junioratul la FC Argeș după care a evoluat pentru CS Mioveni, în Liga a II-a. În precedentul sezon a jucat în 26 de meciuri, 24 în campionat și 2 în Cupa României, a marcat 5 goluri și a dat 5 pase de gol.