Flick Domnul Rimă și Denisa Hodișan s-au căsătorit religios. Primele imagini de la marele eveniment
Surprizele se țin lanț din partea omului de radio, Andrei Sebastian Filcea. După ce a uimit pe toată lumea cu cererea în căsătorie și nunta de poveste din Grecia la doar patru luni de când s-au cunoscut, iată că, din nou, Flick bifează un eveniment important din viața lui amoroasă. El și proaspăta lui soție, Denisa Hodișan, s-au căsătorit religios.
Imagini emoționante de la cununia religioasă a lui Flick Domnul Rimă. Omul de radio și aleasa inimii lui și-au dorit foarte mult să se cunune în fața lui Dumnezeu, motiv pentru care au luat o decizie de ultim moment și, așa cum ne-au obișnuit, spontan, ei au organizat totul pentru ca nunta să poată avea loc. După marele eveniment, cei doi miri au postat și primele imagini pe internet.
„Și ți-am promis la marea albastră
Că o să fiu al tău mereu.
Și am dus ieri povestea noastră
Să ne-o sfințească Dumnezeu!”, a scris Flick în dreptul fotografiei din fața altarului, publicată pe contul lui de Instagram.
„Cuvintele nu pot descrie ce am simtit.
@flick_domnulrima ești un soț minunat, un bărbat perfect, un suflet divin.
Te iubesc! dinainte să te cunosc,
Te iubesc! acum și pentru totdeauna.
11.10.2020”, a scris și Denisa Hodișan în dreptul altei fotografii postate pe pagina ei de socializare.