Andrei Sebastian Filcea, zis Flick Domnul Rimă, i-a adus un omagiu regretatei actrițe Draga Olteanu Matei. Îndrăgita actriță a încetat din viață în noaptea de marți spre miercuri, 18 noiembrie, la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași.
Printre românii care au omagiat-o astăzi pe una dintre cele mai mari actrițe ale teatrului românesc se numără și Flick. Tânărul prezentator de la Radio Zu a compus, în felul specific, câteva rânduri, de despărțire, pentru îndrăgita actriță.
”Rămas bun, Draga Olteanu Matei
Griji anul ăsta am avut
Cât poate pentr-o viață-ntreagă,
Iar azi un ceas a mai bătut,
Uite c-am mai pierdut o ”dragă”
De sus de-acum tu ne privești
Cu-același zâmbet cald, senin,
Din ”Buletin de București”
Din ”Gaițele” sau ”Nea Mărin”.
De rolurile-ți minunate
Atâtea amintiri ne leagă.
Drum bun spre lumi mai bune, poate,
Adio, draga noastră, Dragă”, a fost poezia scrisă de Flick pe Instagram!
CITEȘTE ȘI: Motivul pentru care Draga Olteanu Matei nu a avut urmași. Ce declara doamna teatrului românesc
Draga Olteanu Matei s-a stins din viață la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, la vârsta de 87 de ani. Conform primelor informații, îndrăgita actriță a suferit o hemoragie digestivă superioară. Pe 13 noiembrie, ea a fost internată în stare foarte gravă, la Unitatea de Primiri Urgențe Sf. Spiridon din Iași.