Flavia Mihășan și Marius Moldovan sunt părinții a doi copii, cu care se mândresc cu fiecare ocazie. Cuplul recunoaște, însă, că viața nu mai este la fel. Nu mai au timp liber pentru ei, micuții ocupându-le tot timpul liber.
Carol și Tudor sunt băieții pe care Flavia Mihășan și Marius Moldovan îi au împreună. În cel mai recent interviu, fosta prezentatoare meteo a recunoscut faptul că viața i s-a schimbat radical din momentul în care a devenit mămică. Își găsește cu greu timp liber pe care să-l petreacă alături de partenerul de viață, dar nu regretă drumul pe care l-a ales.
“Sunt perioade când e foarte frumos și epuizant, în același timp. Copiii sunt minunați, totul e superb, dar asta vine la pachet cu o renunțare la tine, la ce erai tu înainte și ce credeai tu că e mișto și important. Sunt perioade când, da, îmi este dor de perioada dinainte, dar n-aș schimba niciodată nimic”, a spus Flavia Mihășan, potrivit okmagazine.ro.
(CITEȘTE ȘI: FLAVIA MIHĂȘAN, FOTOGRAFIATĂ ÎN TIMP CE ALĂPTA ÎN PUBLIC. CE A SPUS VEDETA DESPRE ACESTE MOMENTE)
În continuare, Flavia Mihășan a precizat că Marius Moldovan o ajută tot timpul când vine vorba de nevoile celor doi copii pe care îi au împreună.
“Când ieșim undeva chiar ne bucurăm la maximum de acea ieșire. Eu puteam să hotărăsc înainte că vreau să mă duc la mall și să stau șase ore la cumpărături. Fără să fie nimic în neregulă cu asta. Nu mai pot face asta, acum avem și noi programul lor“, a mai spus Flavia Mihășan.
Timpul liber pe care îl are cuplul reprezintă, însă, o problemă. “Recunoaștem că nu mai știm cum e. Încercăm să avem momentele noastre printre picături sau când dorm ei, dar e suficient. Cred că e important să ne asumăm amândoi situația. Dacă vreunul dintre noi și-ar fi dorit asta și celălalt nu, cred că nu ar fi durat”, a încheiat fosta prezentatoare.
Flavia Mihășan şi Marius Moldovan s-au cunoscut la repetiţiile pentru musicalul “Mamma Mia!”. Iubitul ex-asistentei de la matinalul prezentat de Răzvan Simion și Dani Oțil a participat la “Românii au talent”, sezonul din 2017, împreună cu Hera Alexandra Zaulet. Cei doi au uimit jurații, dar și fanii celebrului show de talente de la PRO TV. Hera Zaulet și Marius Moldovan sunt studenti la UNATC și sunt atrași de dans.
(VEZI ȘI: FLAVIA MIHĂŞAN, IMPLICATĂ ÎNTR-UN SCANDAL CARE S-A LĂSAT CU PROCES! DECIZIA MAGISTRAȚILOR E DURĂ)
Iubitul asistentei de la “’Neatza cu Răzvan şi Dani” are 29 de ani, este actor, fotomodel şi dansator profesionist. Marius Moldovan a început să danseze în oraşul natal, Bistriţa, apoi a mers în Cluj-Napoca, unde și-a continuat studiile.
După ce a absolvit liceul, el s-a mutat în Bucureşti, unde a urmat cursurile Universităţii Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică “Ion Luca Caragiale”. În prezent, el lucrează la Teatrul Evreiesc de Stat, colaborează cu mai multe agenţii de modeling şi administrează o sală de box din oraşul natal.