Fiul unui cunoscut antrenor de tenis a fost găsit mort. Motivul tulburător pentru care tânărul s-ar fi stins din viață

Publicat: 25/04/2023 | 13:54

Fiul unui cunoscut antrenor de tenis a fost găsit mort în camera sa de cămin, din Capitală. Tânărul în vârstă de 20 de ani ar fi decedat din cauza unei supradoze, reușind să șocheze o țară întreagă. Băiatul era student la Academia de Studii Economice din București, iar tatăl lui este un cunoscut antrenor de tenis din Focșani.

Fiul unui tenismen cunoscut a fost găsit mort în camera de cămin

Potrivit informațiilor oferite de RTV, tatăl băiatului decedat este Costel Stan, un tenismen care a prins în trecut lotul lărgit al echipei naționale a României, în perioada în care Andrei Pavel era cel mai cunoscut dintre români. Ulterior, acesta a ajuns antrenor de tenis în Focșani, acolo unde a fost coordonat de profesorul George Bucuroiu, încă de la o vârstă fragedă.

Costel Stan este considerat unul dintre cel mai buni antrenori de tenis, având o mulțime de sportivi care au obținut medalii la competițiile naționale. Fiul său venise la facultate în Capitală și locuise inițial într-un cămin privat, însă a fost dat afară din cauza problemelor cu substanțele interzise, potrivit Gândul.ro.

Fiul antrenorului de tenis ar fi murit din cauza unei supradoze (Foto: Pixabay)

(CITEȘTE ȘI: DOLIU ÎN LUMEA SPORTULUI! FOTBALISTUL A MURIT LA DOAR 20 DE ANI, DUPĂ CE S-A ACCIDENTAT PE TEREN)

Bărbat din Arad, mort din cauza unei supradoze

Cu doar o lună în urmă, un asistent medical din Arad, destul de cunoscut, a decedat tot din același motiv. Ionuț Mureșan, în vârstă de 37 de ani ar fi murit după ce a luat o supradoză de medicamente. Bărbatul era extrem de apreciat în zona în care locuia, încă din perioada pandemiei, pentru că își pusese pe picioare o firmă de îngrijiri medicale la domiciliu, iar astfel a reușit să ajute mulți oameni.

„În seara zilei de 1 martie a.c. polițiștii arădeni au fost sesizați despre un bărbat în vârstă de 37 de ani, găsit decedat în locuința sa de pe Calea Timișorii, din municipiu. Cadavrul a fost transportat la S.J.M.L. Arad, pentru efectuarea autopsiei, în vederea stabilirii cauzei decesului. Nu sunt suspiciuni cu privire la săvârșirea vreunei fapte penale”, a transmis ISU Arad.

Potrivit glsa.ro, Ionuț Mureșan a ales să se sinucidă chiar la sediul firmei sale, din Arad. Iubita sa, care îi poartă copilul în pântece, a chemat ambulanța și polițiștii, însă bărbatul nu a mai putut fi salvat. Gestul lui a fost extrem de șocant și nimeni nu știe de ce a ales să își ia viața.

„Nu se cunosc deocamdată motivele gestului său, însă miile de arădeni care l-au cunoscut sunt șocați de aflarea veștii”, a transmis sursa citată.

(VEZI ȘI: MOARTE SUSPECTĂ LA PENITENCIARUL UNDE ESTE ÎNCHISĂ ELENA UDREA. O DEȚINUTĂ A DECEDAT, CE AU DESCOPERIT ANCHETATORII)

Ionuț Mureșan a lăsat un mesaj de adio

Bărbatul din Arad ar fi lăsat și un mesaj de adio familiei și partenerei sale, prin care își justifica gestul necugetat. Cu toate acestea, textul său nu a lămurit prea multe, din contră.

„Să fiți fericiți!”, ar fi fost mesajul de adio al lui Ionuț, potrivit specialarad.ro. 

Același mesaj de rămas bun conține și câteva cuvinte adresate iubitei sale, dar care nu au fost publicate. Totuși este de remarcat faptul că „biletul” său de adio se încheie într-o notă ironică.

Restul ca și când n-ați exista. Nu-mi pasă. Să fiți fericiți!”, ar mai fi scris Ionuț Mureșan.