Chaz Bono, fiul regretatului Sonny Bono si al lui Cher va prezenta documentarul sau autobiografic, "Becoming Chaz", in care descrie cum a devenit din femeie barbat, la Oprah Winfrey Network.
Filmul va avea premiera mondiala la Festivalul de Film de la Sundance, care se desfasoara intre 20 si 30 ianuarie.
„Suntem mandri sa prezentam aceasta poveste sensibila a transformarii lui Chaz” a declarat reprezentata Oprah Winfrey Network, Lisa Erspamer.
„Chaz este o persoana care a riscat totul pentru a deveni el insusi. Dar, indiferent de ceea ce a pierdut, a castigat mult mai mult”, a spus producatorul World of Wonder Productions, Randy Barbato. „Un om are nevoie de multa putere si curaj pentru a face cu totul altceva decat asteapta ceilalti de la el”, a adaugat acesta.
Chastity Bono, fiica lui Cher, care a facut o operatie de schimbare de sex in toamna anului 2009, a devenit oficial barbat, in primavara anului trecut, dupa ce justitia americana a emis un ordin de schimbare a numelui sau in Chaz Bono si de recunoastere a sa ca reprezentant al sexului masculin.