Fiul primarului din Botoșani, condamnat pentru consum de droguri la volan. Cum i-au găsit polițiștii „cuiul” din torpedou
Decizie definitivă a judecătorilor: Cosmin Flutur (22 de ani), băiatul primarului din Botoșani, Cătălin Flutur, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, fiind găsit vinovat de conducere pe drumurile publice sub influența substanțelor interzise.
Cosmin a comis fapta în 2016, atunci când, spun judecătorii ieșeni, era consumator înrăit de droguri. „În scopul tratării problemelor legate de consumul de droguri, inculpatul a fost implicat voluntar şi în alte servicii de terapie, în urma cărora a renunţat la consumul de substanţe psihotrope, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar la ultimul termen de judecată“, se arată în motivarea judecătorilor ieșeni. (VEZI ŞI: „Prinţişorul” taxiurilor, fiu de politician, şi-a ieşit din minţi şi…)
Sub influența drogurilor, pe una dintre cele mai periculoase șosele
Aceștia au mai arătat că pe 4 decembrie 2016, Cosmin a venit la Iași cu mașina personală. Pe drum, a fumat în două rânduri dintr-o țigară ce conținea cannabis și etnobotanice, ultima oară chiar pe DE 583, una dintre cele mai periculoase șosele din țară.
Când a ajuns la Iași, tânărul a dat de poliţişti, care l-au testat. Cosmin nu era băut, însă „prezenta semne vizibile ale consumului de substanţe interzise“, motiv pentru care a fost percheziţionat.
Pozitiv la testarea pentru cannabis
Poliţiştii au descoperit inclusiv un joint în maşină şi l-au dus pe Flutur la spital, de unde i s-au prelevat probe biologice. Rezultatul a fost pozitiv pentru cannabis. (VEZI ȘI: PRINS CU SUBSTANŢE INTERZISE, FIUL PRIMARULUI DIN BOTOŞANI A SCĂPAT BASMA CURATĂ)
Ce obligații are Cosmin Flutur, potrivit instanței
Magistrații Curții de Apel Iași l-au condamnat, definitiv, zilele trecute, pe fiul primarului din Botoșani la un an de închisoare cu suspendare și au stabilit un termen de supraveghere de trei ani.
„Conform art. 93 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Botoşani, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În temeiul art. 93 alin. 2 lit. c Cod penal impune inculpatului să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală privind consumul substanţelor psihotrope, sub supravegherea şi controlul Serviciului de Probaţiune Botoşani.
În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal dispune ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 75 de zile în cadrul unei instituţii din subordinea Consiliului Local Botoşani, în afară de cazul în care din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
În baza art. 91 alin. 4 Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.96 Cod penal, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei în cazul nerespectării, cu rea credinţă, a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse sau în cazul săvârşirii de noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere”, se arată în decizia instanței.