Fiul lui Zmărăndescu îşi moşteneşte tatăl! La 17 ani, a câştigat o centură în MMA
„Salut prieteni, acesta este meciul pe care l-am avut sâmbătă seară în Anglia, Londra, la Troxy Arena. Cu toate că am plecat cu şansa a2-a, eu zic că a fost un meci muncit la sfârşitul căruia arbitrii m-au decis învingător. Aşa că centura de campion WCMMA este a mea şi o aduc acasă în România. Vreau să le mulţumesc celor care mi-au fost alături în pregătirea mea pentru acest meci important, începând cu managerul meu Chris Fig (MMAEliteAgency), antrenorii: Ionuţ Atodiresei (Bucureşti-KickBoxing), antrenorului de lupte Marin Marian (Steaua Bucureşti), Cătălin Coşarcă (Piatra Neamţ BJJ), Brad Pickett şi Mickey Papas (Londra-MMA); sponsonrilor care au făcut posibilă pregătirea mea sportivă înaintea acestui meci: Restaurant Noroc (Londra), TheExchangeUK (Londra), GoodFellas(Londra), GoBuilding (Londra), Jurnalul European (Londra), GeniusLab (Londra); Colegilor mei de antrenament, celor peste 200 de Români care au venit să mă susţină şi care au creat o atmosferă incendiară şi nu în ultimul rând vreau să îi mulţumesc celui care m-a forţat la fiecare antrenament la maxim fără să ţină cont de lacrimile sau de durerile mele, domnul antrenor/tatălui/prietenului/fratelui meu, care nu este nimeni altul decât Cătălin Otto Zmărăndescu!”, a scris Adrian Mihai Zmărăndescu.
În vârstă de 44 de ani, Cătălin Zmărăndescu locuieşte acum cu familia în Londra. În 2013, Cătălin Zmărăndescu devenea campion mondial la MMA, la categoria grea, după ce îl învingea pe americanul Vince Lucero prin KO tehnic.