Fiul lui Nutu Camataru S-A PREDAT! Este condamnat definitiv pentru tentativa de omor
Ion Nuţu Balint, cunoscut sub numele de Nuţulică, şi George Apostol, zis Bucă, s-au predat luni la Arestul central al Poliţiei Capitalei, după ce, în 6 februarie, au fost condamnaţi definitiv la şapte ani şi patru luni şi, respectiv, cinci ani şi patru luni de închisoare, potrivit unor surse din Poliţie.
Cei doi urmează să fie încarceraţi la Penitenciarul Rahova, după ce instanţa Tribunalului Bucureşti, care a emis prima hotărâre în acest dosar, va confirma mandatul de executare a pedepsei.
Potrivit surselor citate, Ion Nuţu Balint şi George Apostol au venit singuri la arest. Anchetatorii l-au căutat aproape cinci ani pe Nuţu Balint, după ce în 2010 pe numele acestuia a fost emis un mandat de arestare, anchetatorii având atunci informaţii că fiul lui Nuţu Cămătaru ar fi fugit din ţară, iar o perioadă ar fi stat în Germania.
În 6 februarie, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti l-au condamnat definitiv pe Ion Nuţu Balint la şapte ani de închisoare pentru tentativă la omor şi un an pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, după ce a înjunghiat un bărbat în localul Million Dollars din Capitală, în septembrie 2010. Instanţa a dispus contopirea pedepselor şi a aplicat un spor de patru luni, fiul lui Nuţu Cămătaru urmând să execute şapte ani şi patru luni de închisoare. La Tribunalul Bucureşti, prin decizia din 4 octombrie 2013, Nuţulică fusese condamnat la 12 ani de închisoare.
George Apostol a primit o pedeapsă de cinci ani pentru tentativă la omor şi un an pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. După contopirea pedepselor, instanţa a adăugat un spor de patru luni, Apostol urmând să execute cinci ani şi patru luni de închisoare. Din pedeapsa lui Apostol va fi scăzută perioada în care a stat în arest preventiv, respectiv din 27 septembrie 2011 până în 21 martie 2014. Apostol fusese condamnat de Tribunalul Bucureşti la 11 ani şi şase luni.
Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe Nicolae Florin Drăguşin la cinci ani de închisoare pentru tentativă la omor şi un an pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. Pedepsele au fost contopite, urmând ca Drăguşin să execute cinci ani şi patru luni, după adăugarea unui spor de patru luni. Pedeapsa a fost redusă de la 11 ani, cât primise Drăguşi la Tribunalul Bucureşti.
Monica Constantinescu a primit o pedeapsă de un an de închisoare pentru mărturie mincinoasă, instanţa dispunând suspendarea sub supraveghere a executării, pe un termen de încercare de trei ani. La Tribunalul Bucureşti, Constantinescu fusese condamnată la trei ani de închisoare cu executare.
În acelaşi dosar, Ilie Viorel, patronul localului Million Dollars din Capitală, a fost condamnat la câte trei ani de închisoare pentru instigare la mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului, precum şi la un an de închisoare pentru mărturie mincinoasă. După contopire, a fost stabilită pedeapsa cea mai grea, de trei ani de închisoare, instanţa dispunând suspendarea sub supraveghere a executării, pe un termen de încercare de şase ani. Tribunalul Bucureşti îl condamnase pe Ilie Viorel la patru ani şi şase luni de închisoare
Instanţa a mai dispus achitarea lui Corneliu Ştefan, pentru nedenunţarea unor infracţiuni. La Tribunalul Bucureşti, Corneliu Ştefan a fost achitat pentru instigare la mărturie mincinoasă şi a condamnat la un an şi jumătate de închisoare pentru nedenunţarea unor infracţiuni.
Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă.
În octombrie 2011, Ion Nuţu Balint şi pe George Apostol au fost trimişi în judecată de procurorii bucureşteni, care i-au acuzat că în 19 septembrie 2010, împreună cu Nicolae Florin Drăguşin, au înjunghiat un bărbat în restaurantul Million Dollars, punându-i viaţa în pericol. În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată Nicolae Florin Drăguşin, zis Silică, Viorel Ilie, zis Vivi, Corneliu Ştefan şi Monica Constantinescu, zisă Mona.
Potrivit procurorilor, Marian Naca a fost înjunghiat cu un cuţit în toaleta pentru femei a restaurantului, după ce anterior avusese un schimb de replici cu o persoană din anturajul lui Nuţulică. Naca lucrase ca bodyguard la acest restaurant până la începutul lui 2010 şi se afla în local pentru a se întâlni cu foşti colegi şi cu prieteni.
Anchetatorii au stabilit că Naca a stat la masă cu mai multe persoane, printre care Adi Minune, Florin Salam şi câteva femei. La o altă masă din restaurant, lângă scenă, se afla grupul din care făceau parte Ion Nuţu Balint, George Apostol, Nicolae Florin Drăguşin şi Monica Constantinescu. Aceasta din urma nu a stat în permanenţă la masa lui Nuţulică şi a mers şi la alte mese, între care şi cea a lui Naca.
Conform procurorilor, între Naca, zis „Italianul”, şi Nicolae Florin Drăguşin a avut loc o dispută verbală spontană, după ce aceştia s-au lovit accidental pe culoarul dintre mese. Anchetatorii susţin că Drăguşin i-a povestit incidentul lui Ion Nuţu Balint şi că, ulterior, în jurul orei 8.15-8.30, când Monica Constantinescu şi o altă femeie au mers la toaleta restaurantului, „Italianul” le-a însoţit, aici întâlnindu-se cu Ion Nuţu Balint, George Apostol şi Nicolae Florin Drăguşin.
R.O.