Kristopher Van Damme, fiul cel mare al actorului Jean-Claude Van Damme, s-a căsătorit în 2021 cu o tânără din Azerbaidjan. Povestea lor de dragoste este exact ca-n filme!
Kristopher, în vârstă de 36 de ani, crede că soția lui, Suada Hajizade, este sufletul lui pereche. Astfel, într-un interviu pentru o publicație din Azerbaidjan, el a povestit cum a început povestea lor de dragoste: ,,Tatăl meu a vizitat Azerbaidjan la începutul anilor 2000. Chiar dacă a fost aici pentru o perioadă scurtă de timp, s-a îndrăgostit de această țară. La acea vreme l-a cunoscut și pe tatăl lui Suada. Și când s-a întors în Statele Unite, la Los Angeles, mi-a spus că Azerbaidjanul este o țară foarte frumoasă, cu un viitor mare.”, a povestit fiul cel mare al lui Jean-Claude Van Damme.
,,Tatăl meu spunea că oamenii de aici sunt foarte amabili și au o cultură bogată. Nu știu de ce, dar mi-a spus apoi că în viitor trebuie neapărat să mă căsătoresc cu o fată din Azerbaidjan. Eram într-o relație în acel moment, așa că desigur că am spus că nu, asta era imposibil. Dar ani mai târziu am cunoscut-o pe Suada pe Instagram. Când am aflat că este din Azerbaidjan, mi-am amintit imediat de cuvintele tatălui meu. Am vorbit online timp de patru ani, am devenit prieteni apropiați și, în cele din urmă, ne-am îndrăgostit.”, a continuat fiul cel mare al starului Jean-Claude Van Damme pentru aze.media.
Citește și: JEAN CLAUDE VAN DAMME, LOVIT CU PICIORUL ÎN CAP DE UN FAN! CUM A REACȚIONAT ACTORUL VIDEO
Începuturile lor au fost o reală provocare. Kristopher Van Damme și Suada au luptat pentru o relație la distanță, unde au reușit să comunice doar virtual. După câțiva ani în care au vorbit doar online, tinerii au decis să-și reunească familiile la Istanbul: „A fost mai convenabil din cauza problemelor cu vizele”, a spus Kristopher Van Damme.
,,Relația noastră a început online și ne-am văzut personal pentru prima dată la Istanbul, iar trei zile mai târziu ne-am căsătorit. Nunta noastră a fost la Consulatul General al Azerbaidjanului din Istanbul. Istanbul este un oras foarte frumos. Dar îmi doream foarte mult să vin să văd Baku, pentru că tata mi-a spus multe despre acest oraș. Doar doi ani mai târziu am reușit în sfârșit să fac asta. La șase ani după ce ne-am întâlnit online, am venit pentru prima dată acasă la Suada. Așa ne-am cunoscut. Este de necrezut, dar este soarta, soarta dată de Dumnezeu”, a mai mărturisit tânărul actor și producător de filme.
Kristopher Van Damme este băiatul cel mare al actorului Jean-Claude Van Damme și al culturistei Gladys Portugues. El mai are o soră, Bianca Brigitte și un frate, pe nume Nicolas.
Soția lui Kristopher Van Damme, Suada pe numele său, este pianistă, câștigătoare a numeroase premii naționale și internaționale. Ea este cu 13 ani mai tânără decât soțul ei, lucru care nu le afectează absolut deloc relația. Tânăra povestește că nu știa cine este Jean-Claude Van Damme înainte de a-l cunoaște pe viitorul ei soț: ,,Când am vorbit pentru prima dată, nici măcar nu știam cine este tatăl lui. Nu mi-a spus niciodată nimic despre asta. Își ascundea numele de familie și nu a împărtășit poze cu tatăl său. Pagina lui de Instagram avea doar poze cu el, poze cu motocicletele lui și lucrări de artă. Câțiva ani mai târziu, când am început să vorbim la telefon, m-a întrebat într-o zi dacă știu cine este tatăl lui. Desigur, am spus că nu. M-am gândit atunci, cum aș putea să-i cunosc tatăl? El a întrebat: „Dar nu ai aflat în toți acești ani cine este?” Am spus nu. „Întreabă-l pe tatăl tău cine este Jean-Claude Van Damme”, a spus el. Nu l-am cunoscut din cauza vârstei mele; în plus, am petrecut mult timp studiind muzică, nu am avut timp să mă uit la televizor, să mă uit la filme.”, a explicat Suada.
Tânăra a fost atât de uimită, încât a îndrăznit să-și întrebe tatăl dacă știe cine e Jean-Claude Van Damme: ,,L-am întrebat pe tatăl meu cine este Jean-Claude Van Damme. Se uita la un film cu el în el chiar în acel moment. Am fost surprinsă și habar n-aveam ce se întâmplă. Credeam că fie Kristopher mă păcălește, fie tata. I-am spus tatălui meu că am un prieten străin care spune că tatăl lui este Jean-Claude Van Damme. Tata a spus că nu poate fi adevărat, că tipul trebuie să-mi facă o glumă. Părinții mi-au spus că nu ar trebui să mai vorbesc cu el, au crezut că este un mincinos. Au vrut să mă protejeze”, a povestit Suada pentru presa din țara natală.
FOTO: Facebook