Fiul lui Florin Salam a fost JEFUIT! Nora a descoperit infracțiunea și a sunat la poliție. Mii de euro au dispărut
Clipe de panică pentru familia lui Florin Salam! Fiul manelistului și soția lui au tras o sperietură groaznică, după ce au fost prădați de hoți. Au fost plecați de acasă, iar la întoarcere s-au ales cu un mare șoc: le-au dispărut bunuri de zeci de mii de euro. Făptașii ar fi pus mâna pe bijuterii scumpe și genți de brand, care valorează o avere. Nora lui Salam a sunat la Poliție și i-a alertat pe oamenii legii de incident!
Familia lui Florin Salam trece prin clipe de groază după ce hoții ar fi intrat în casa în care stau Dani Stoian și soția lui. Nora lui Florin Salam a dat alarma, după ce a observat că lipsesc bunuri care valorează o avere. Aceștia au fost plecați o scurtă vreme de acasă, iar la întoarcere au avut un mare șoc: lipseau bijuterii și genți foarte scumpe, care ar costa peste 20.000 de euro, potrivit antena3.ro
CITEȘTE ȘI: Scandal în familia Betty – Cătălin Vișănescu! Socrul mare a făcut ravagii! Florin Salam a intervenit decisiv
Mare le-a fost mirarea când au observat că ușa nu a fost forțată. Se pare că sunt luate în calcul două ipoteze: ori ușa de la intrare a fost deschisă cu cheile potrivite, ori nu a fost încuiată bine. Nora lui Salam le-ar fi spus oamenilor legii că ei au plecat în vacanță luni, iar marți a fost în casă o cunoștință care le-ar fi făcut curățenie.
Fiul „Regelui” și partenera lui de viață s-au întors vineri acasă și au observat că lipsesc multe bunuri de valoare. Restul lucrurilor nu erau devastate, deci nu ar fi fost o intrare forțată. Sigur că, oamenii legii au deschis o anchetă și îi caută acum pe făptași.
Dani Stoian și Mihaela s-au căsătorit în 2023
Dani și Mihaela și-au unit destinele, anul trecut, iar întreaga familie le-a fost alături. Băiatul „Regelui manelelor” a devenit tată la doar 17 ani, când a venit pe lume micuțul Eden.
Florin Salam și Roxana Dobre au fost nelipsiți de la marele eveniment, așa cum dezvăluia Betty Salam. Cântăreața a dezvăluit, la acea vreme, că tatăl lor este foarte mândru de ei doi și că se bucură pentru faptul că și-au găsit fericirea și că s-au mutat la casele lor.
„Tata este mândru și fericit că atât eu, cât și Dani avem familiile noastre, casele noastre. Asta îl face pe el bucuros acum”, spunea Betty Salam, pentru Fanatik.
This browser does not support the video element.