Fiul de suflet al lui Petrică Mîțu Stoian, dezvăluiri cutremurătoare. Regretatul artist şi-a prevestit moartea?

De: Cancan
Publicat: 15/11/2021 | 13:24

Fiul de suflet al regretatului artist Petrică Mîţu Stoian a făcut dezvăluiri incredibile după moartea artistului. Acesta a povestit la ROMÂNIA TV care a fost ultima discuţie cu interpretul.

Alin Gabriel Matei, un tânăr cântăreţ a devenit fiul spiritual al lui Petrică Mîţu Stoian, pe care l-a susținut necondiționat în carieră. Acesta a făcut recent dezvăluiri cutremurătoare pentru ROMÂNIA TV.

Artistul susţine faptul că ultima filmare pe care Petrică Mîţu Stoian o avusese, cea pentru petrecerea de Revelion, ar fi fost ultima la care ar fi vrut să participe.

”Înainte de a vorbi cu el, a filmat joi o emisiune pentru Revelion și chiar discutam înainte, chiar a spus că va fi ultima filmare, dar noi când am auzit nu ne-am gandit că așa ar trebui să fie, că este o vorbă spusă la supărare, la oboseală, în nicun caz că s-ar putea întâmpla o astfel de tragedie.

Niciun moment nu ne-am gândit, nimeni nu s-a gândit că va fi ultima dată, ne-am gândit că a spus așa că era obosit, nu mai voia să apară atât de des. În principiu, asta voia, să se relaxeze. Asta își dorea, și nu s-a gândit nimeni că asta va fi ultima filmare.

Ne-am împrietenit, ne-am cunoscut în cadrul unui concurs. Era în juriu, eu era, concurent. Vă marturisesc că atunci cand am aflat că este în juriu m-am dus cu teamă pentru că era direct. -Tu cânți, continuă cu ceea ce ai de făcut tu. Nu cânți, pune mâna învață carte. Ei bine, după ce am cântat a avut cuvinte de laudă, am schimbat numere de telefon, ne-am împrietenit m-a ajutat mult, mi-a deschis foarte multe uși într-un timp scurt pe care singur nu le-aș fi deschis.

CITEŞTE ŞI: CARMEN MIHAELA A VENIT ÎN „SECRET” LA ÎNMORMÂNTAREA LUI PETRICĂ MÎŢU STOIAN! A VRUT SĂ SE ŢINĂ DEPARTE DE OCHII TUTUROR, DAR NU I-A IEŞIT. FOTO

Vorbea, zilnic si chiar dacă mai treceau zile nu voiam sa il deranjez imi dădea mesaj si-mi spunea -copilul m-ai abandonat- si i-am zis ca nu voiam sa il deranjezi si-mi spunea că niciodată nu îl deranjez și mereu m-a sfătuit când am întâmpinat probleme”, a dezvăluit acesta pentru ROMÂNIA TV.

Surorile lui Petrică Mîțu Stoian, distruse de durere. “A fost un atac de panică. I-au pus o mască de oxigen, dar n-a suportat-o”

Una dintre surorile lui Petrică Mîțu Stoian a dezvăluit cum au fost ultimele momente ale artistului. Femeia este de părere că interpretul de muzică populară a suferit un atac de panică până să ajungă la secția de Terapie Intensivă.

“În momentul în care s-a ridicat puțin, acoolo s-a învârtit în pat, i-a scăzut brusc tensiunea, s-au alarmat medicii. Noi am ieșit afară, că eram acolo cu el. Și mă gândesc că a fost un atac de panică, nu știu ce a fost. Au venit mai mulți medici, i-au pus o mască de oxigen, el n-a suportat-o și atunci au hotărât să-l ducă la Terapie Intensivă”, a mai spus sora interpretului.

 

Sursă foto: Arhivă Cancan