Firma lui Silviu Prigoană, preluată ”ostil” de fostul lui șofer! Dezvăluiri uluitoare după decesul fostului politician: ”Haideți să spunem adevărul”

Publicat: 12/11/2024 | 23:46

După decesul neașteptat al lui Silviu Prigoană, au ieșit la iveală mai multe detalii neștiute despre fostul politician. Cătălin Hideg, un cunoscut om de afaceri, patron al companiei Sanimed International, a făcut dezvăluiri despre fosta firmă de gunoaie a lui Silviu Prigoană. Compania i-ar fi fost luată ostil de către fostul său șofer, Bogdan Niculescu.

Marți, 12 noiembrie, Silviu Prigoană s-a stins din viață la vârsta de 60 de ani. Omul de afaceri se afla la masă cu prietenii apropiați la un restaurant din Bran, atunci când s-ar fi prăbușit la pământ. Cadrele medicale ajunse la fața locului au încercat să îl resusciteze, însă nu au putut să îl mai salveze. Potrivit primelor informații există două ipoteze legate de decesul fostului politician: fie s-a sufocat cu mâncare, fie a suferit un infarct. Adevărul va ieși la iveală după ce vor fi gata rezultatele de la Institutul Național de Medicină Legală.

Citește și: Silviu Prigoană și Mihaela s-ar fi despărțit înainte ca afaceristul să moară. Dan Diaconescu aruncă bomba: ”Eram la Palatul Snagov, la o nuntă”

Firma lui Silviu Prigoană a fost preluată ”ostil” de fostul lui șofer

Cătălin Hideg a mărturisit că firma de gunoaie pe care o deținea Silviu Prigoană era cotată pe piață la peste 100 de milioane de euro, însă a vândut-o cu doar 4 milioane de euro lui Bogdan Niculescu, fostul său șofer, cunoscut drept „Regele gunoaielor”.

„Rossal a ajuns o companiei cotată la peste 100 de milioane de euro, cum a spus și el în ultima emisiune. Ulterior, prin tot ce i s-a întâmplat în ultimii 10 ani, a reușit să o vândă cu 4 milioane fostului lui șofer. Este vorba despre șoferul lui din Chicago care avea grijă de Honorius”, a declarat Cătălin Hideg la Realitatea PLUS.

Prezentatoarea emisiunii, Anca Alexandra, a intervenit și a susținut că firma i-a fost luată ostil de către Bogdan Niculescu. Implicată ar fi fost și o apropiată a lui Adrian Tărău, un controversat om de afaceri – fiul fostului prefect al județului Bihor, Aurel Tărău.

„Fostul lui șofer, haideți să spunem adevărul, împreună cu prietena domnului Adrian Tărău… o gașcă uriașă care este atașată la niște afaceri din București. Nu vreau să fac circ în seara asta că nu se cade, dar tot adevărul va ieși la suprafață până la urmă pentru că ei sunt din gașca protejată a lui Coldea. Au executat toți șefii din domeniul gunoaielor, pe rând, așa cum a povestit domnul Prigoană în emisiune la mine. (…) Sigur, s-au făcut acte, e adevărat. Unii spun că au cedat-o ei. Nu, a fost preluată ostil. O firmă care avea o cotă de piață uriașă în zona gunoaielor să fie vândută cu 4 milioane e o glumă.”, a spus prezentatoarea emisiunii, Anca Alexandra.

Bogdan Niculescu, fostul șofer al lui Silviu Prigoană

Cătălin Hideg a dezvăluit că Silviu Prigoană a avut ofertă de a vinde compania cu 80 de milioane de euro, însă în timp ce efectuau tranzacția, Direcția Națională Anticorupție (DNA) a intervenit și a oprit discuția. Posibilii cumpărători au fost luați la audieri, după care nu au mai dorit firma regretatului politician.

„A fost cât pe aici să semneze. Erau la masă unde negociau acea tranzacție. A spus că a fost luat de la masă, de la restaurant. Când erau la negocieri să semneze contractul, a spus aici, și mi-a spus și mie asta de câteva ori, că i s-a părut foarte surprinzător că acei oameni care erau la masă de la această companie au fost ridicați de DNA și duși la niște audieri. Nu știe nimeni ce audieri. După care, ulterior, nu au mai venit să îi mai cumpere compania pentru că nu se dorea, cred că, să o cumpere acești francezi, care au vrut să o cumpere, cred că și pe cealaltă”, a adăugat Cătălin Hideg.

Citește și: Scandal la poarta casei lui Silviu Prigoană! Adriana Bahmuțeanu: ”Menajera a început să urle!”

This browser does not support the video element.