Finlanda se pregătește de răboi. Motivul pentru care mii de oameni învață să folosească armele

Publicat: 18/04/2022 | 20:23

După ce Rusia a amenințat cu arma nucleară, dacă Finlandă va deveni membru NATO, mii de civili finlandezi s-au înscris în Asociația Rezerviștilor pentru a învăța să folosească arme și să se lupte în cazul unui conflict armat. 

Astfel, 6300 de civili s-au înscris în ultimele două luni în Asociația Rezerviștilor din Finlanda. De două ori mai mulți față de ultimii șapte ani. Oamenii vor să își dezvolte abilitățile militare, iar cererea foarte mare a venit și pe fondul anxietății față de apropierea geografică a Finlandei de Rusia.

”Din cauza faptului că Rusia este aproape, la aproape 830 de mile, avem nevoie să fim foarte atenți în relațiile cu ei și cu Vestul. Armata noastră este puternică pentru așa o țară mică, cum suntem noi. Din cauza invaziei în Ucraina, tot mai mulți oameni se pregătesc”, a afirmat Vesa Kortelainen, membru al Asociației Rezerviștilor Finlandezi.

”Civilii simt nevoia să știe să utilizeze arme. Fiecare femeie și bărbat din orice țară ar trebui să știe măcar cum funcționează o armă”, a spus și Antti Kettunen, membru Asociației Rezerviștilor Finlandezi.

Niciodată un număr atât de mare de Finlandezi nu și-a dorit să învețe tehnici de luptă

Minna Nenonen, directorul executiv al Asociației Rezerviștilor, spune că niciodată nu s-a întâmplat ca un număr atât de mare de finlandezi să își exprime intenția de a învăța cum să se comporte în cazul unui război, relatează realitatea.net.

CITEȘTE ȘI: JOE BIDEN, DESPRE RĂZBOIUL DIN UCRAINA: ”L-AM NUMIT GENOCID”

”Rusia a arătat când a invadat Ucraina că nu s-au schimbat. Ei sunt la fel și se comportă întotdeauna la fel. Așa că acum toți finlandezii știu că este foarte posibil ca la un moment dat să vină și aici”, a declarat Minna Nenonen directorul executiv al Asociației Rezerviștilor Finlandezi.

Sursa foto: Pexels.com