În urmă cu doi ani, Gigi Becali a devenit proprietarul unui hotel de lux din stațiunea Venus, cunoscut anterior sub numele de Hotel Inter. Pe data de 29 aprilie 2023, CANCAN.RO a intrat în posesia imaginilor cu plaja hotelului afaceristului care arată mai degrabă ca un loc în paragină, și nu un spațiu destinat turiștilor. Contactat, ulterior, de către reporterii CANCAN.RO, Latifundiarul din Pipera a mărturisit că a vândut, de fapt, hotelul, dar și ce sumă a cerut în schimb.
După ce a apărut în presă informația potrivit căreia Gigi Becali și-ar fi închiriat plaja din jurul hotelului, afaceristul dă cărțile pe față! Se pare că paragina de pe plaja Hotel Becali din Venus (VEZI GALERIA FOTO) nu îi este datorată afaceristului sau familiei sale, ci celor care au cumpărat deja construcția!
„Nu am închiriat plaja, pentru că eu am vândut hotelul. Am bătut palma, doar trebuie să facem actele. Am chiar trei clienți, cine dă primul banii. Opt milioane am cerut pe el, l-am vândut, practic, deja”, a declarat Gigi Becali, în exclusivitate pentru CANCAN.RO.
(CITEȘTE ȘI: Concediu groaznic în hotelul de 5 stele al lui Gigi Becali, din Venus. Imagini realizate de o turistă dezamăgită)
Pentru fostul Hotel Inter, Gigi Becali a plătit 6.8 milioane de euro, după ce acesta a fost scos la licitație, în 2019. Proprietatea a aparținut grupului de firme Interagro, condus de Ioan Niculae. Afaceristul a investit alte zece milioane de euro pentru renovări, hotelul urmând a fi unul de cinci stele. Are 70 de camere duble, 54 fiind cotate la cinci stele, iar alte 17 la patru stele. De asemenea, există și zece camere de tip family și 12 apartamente.
La vremea aceea, afaceristul a mărturisit că hotelul va fi gestionat de către fiica sa, Theodora Becali, alături de soțul ei, Mihai Mincu. Se pare că situația s-a schimbat, așa cum a recunoscut chiar Gigi Becali.
(CITEȘTE ȘI: Când se pot caza turiştii la hotelul de cinci stele pe care îl deţine Gigi Becali. Prețurile sunt piperate!)
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.