Finanţatorul Botoşaniului vrea în play-off dar fără presiune!

De: Cancan
Publicat: 07/09/2017 | 10:42

„Lucrurile le controlăm, nu e nimic întâmplător, însă nu mai cred decât la final că se poate întâmpla ceva frumos. Nu vreau să mai pun o presiune specială, o presiune în plus. Credeţi-mă! Eu mă bucur în felul meu şi la fel de mult şi sper la fel de mult ca înainte că vom fi anul acesta în play-off, dar am o măsură mai bună. Am mai avut parcursuri bune după care am avut o cădere totală. De aceea, vreau ca toţi să conştientizeze că, chiar dacă am scăpat de echipele grele, abia de acum va fi foarte greu pentru noi în acest tur de campioant”, a declarat Valeriu Iftime.

După opt etape din acest campionat, moldovenii sunt pe locul 4 în Liga I cu 16 puncte, la trei puncte în spatele liderului CFR Cluj.

În runda a IX-a a Ligii I, formaţia lui Enache va primi pe teren propriu vizita celor de la Astra, jocul urmând a se disputa vineri de la ora 20:30.  

 

Autor: Cristi P.