Finala emisiunii Vocea României. Cine a câștigat ediția din 2023?

Publicat: 16/12/2023 | 00:09

În această seară, 15 decembrie, se va desemna câștigătorul Voce României. Patru concurenți au reușit să ajungă în finală, iar unul dintre ei o să plece acasă cu marele premiu în valoare de 100.000 de euro. Publicul este cel care va decide câștigătorul, iar în topul preferințelor se pare că se clasează Alex Maxim, din echipa lui Smiley. Rămâne de văzut dacă acesta va reuși să cucerească titlul de Vocea României. 

UPDATE ora 00:00: Marele câștigător Voce României a fost desemnat. Alexandra Căpitănescu din echipa Tudor Chirilă este cea care a cucerit titlul, dar și premiul de 100.000 de euro.

„Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru că m-ați ajutat să ridic acest trofeu. Vreau să îi mulțumesc lui Tudor fiindcă a făcut cele mai bune alegeri pentru mine și vreau să îi mulțumesc și Irinei. Vreau să mulțumesc întregii echipe din spate și tuturor oamenilor care au fost implicați. Mulțumesc profesoarei mele de canto, vreau să le mulțumesc părinților, familiei și lui Dumnezeu. Nu mai am cuvinte”, a spus Alexandra Căpitănescu

Locul doi a fost ocupat de Vlad Musta (din echipa Irinei Rimes), pe locul trei s-a clasat Melisa Antonesi (din echipa Theo Rose și Horia Brenciu), iar locul patru a fost ocupat de Alex Maxim (din echipa Smiley).

În această seară, numeroși telespectatori au mutat canalul pe Pro TV și așteaptă cu nerăbdare să afle marele câștigător. Finaliștii de la Vocea României sunt: Vlad Musta (din echipa Irinei Rimes), Alexandra Căpitănescu (din echipa Tudor Chirilă), Alex Maxim (din echipa Smiley), Melisa Antonesi (din echipa Theo Rose și Horia Brenciu). Cei patru dau tot ce au mai bun în ultima zi a competiției, iar fanii lor au pariat pe ei. Cine va câștiga Vocea României?

(CITEȘTE ȘI: ADEVĂRUL DESPRE SCANDALURILE DE LA VOCEA ROMÂNIEI! TUDOR CHIRILĂ DEZVĂLUIT MOTIVUL CONFLICTELOR DIN EMISIUNE: „NE ÎNȚEPĂM…”)

Câștigătorul Vocea României 2023

Fanii emisiunii Vocea României așteaptă cu sufletul la gură să afle cine este câștigătorul din acest an. Mulți dintre ei au pariat pe preferatul lor și speră ca acesta să câștige. Potrivit cotelor de la casele de pariuri, se pare că Alex Maxim, din echipa lui Smiley, ocupă prima poziție în topul favoriților pentru a câștiga competiția. Acesta are o cotă de 3.00 și numeroși fani.

După Alex Maxim, următorul în ierarhie este Alexandra Căpitănescu, din echipa lui Tudor Chirilă, cu o cotă de 3.20. Aceasta este urmată de Vlad Musta, din echipa Irinei Rimes, cu o cotă de 3.60. Iar cu cele mai mici șanse la câștig este Melisa Antonesi, din echipa lui Horia Brenciu și Theo Rose, cu o cotă de 4.50.

Deși pariurile s-au făcut, în această seară cel mai importat cuvânt îl va avea publicul larg. Doar un singur concurent o să fie Vocea României și câștigătorul marelui premiu, iar acesta o să fie desemnat prin votul publicului.

Pentru a îi convinge pe cei de acasă, cei patru finaliști Vocea României 2023 vor interpreta în această seară trei melodii: o piesă solo, una împreună cu antrenorii și vor avea și câte un performance, alături de câte un invitat.

În echipa Tudor Chirilă, Alexandra Căpitănescu va cânta o piesă împreună cu Adrian Nour, din echipa Irina Rimes, Vlad Musta va urca pe scenă alături de Dora Gaitanovici, în echipa Horia și Theo Rose, Melisa Antonesi va interpreta o melodie cu Miță (Bere Gratis), iar împreună cu Alex Maxim, în echipa Smiley, va cânta Adrian Minune.

Finaliștii Vocea României 2023

Așa cum spuneam, patru concurenți se luptă în această seară pentru a pune mâna pe marele premiu de 100.000 de euro. Tudor Chirilă a aruncat-o în lupta finală pe Alexandra Căpitănescu. Tânăra de 19 ani este originară din Galați și este studentă la Facultatea de Fizică.

Irina Rimes defilează în bătălia finală cu Vlad Musta, un tânăr de 24 de ani, din București. Acesta este liderul unei trupe de cover-uri și câștigătorul concursului „The Four”, din urmă cu cinci ani.

Theo Rose și Horia Brenciu au scos-o la înaintare pe Melisa Antonesi o tânără de 23 de ani, care locuiește în Manchester. În viața de zi cu zi aceasta este recepționeră în Anglia, însă visează la o carieră în muzică.

Pentru marea finală, Smiley a decis să îl păstreze pe Alex Maxim din Iași. Acesta are 29 de ani și este inginer de sunet. De asemenea, de-a lungul timpului a făcut parte din mai multe trupe.

(VEZI ȘI: EI AU CÂȘTIGAT VOCEA ROMÂNIEI LA PRO TV DE-A LUNGUL ANILOR! PUȚINI DINTRE ÎNVINGĂTORI AU AVUT SUCCES ÎN CARIERA MUZICALĂ)