Filtre de poliție în toată țara! Pe cine caută oamenii legii
Polițiștii din întreaga țară caută un individ care a vătămat un militar și i-a furat arma. Acesta ar putea fi chiar un angajat al unității
Paza din Județul Constanța a fost intensificată la mai multe unități, după ce un militar a fost atacat și deposedat de armă. Filtrele de poliție au fost mobilizate în toată țara, la limitele dintre județe. Sursele apropiate anchetei susțin că vinovatul ar fi chiar un coleg al victimei, din aceeași unitate.
Încă din noaptea în care s-a petrecut evenimentul, paza de la sediul unității militare a fost suplimentată. Polițiștii aduși sunt de la Inspectoratul de Poliție Județean Constanța. De asemenea, aceștia au blocat accesul persoanelor și autovehiculelor, pentru a găsi inculpatul. (CITEȘTE ȘI: Un român a oprit o ucraineancă la o benzinărie din Moieciu. Bărbatul a scos portofelul, iar ce a urmat a emoționat-o pe femeie)
Cine este căutat de poliție?
Conform surselor anchetei, polițiștii caută un bărbat cu o înălțime de aproximativ 1,72-1,75 m. Din moment ce purta cagulă, nu pot fi oferite detalii exacte cu privire la chipul acestuia.
Polițiștii au spus că militarul care se afla în postul de pază a încercat să se lupte cu atacatorul, dar a fost deposedat de armă. Aceasta era încărcată cu 30 de cartușe și este posibil ca militarul să se fi lăsat intimat de agresor.
Conform reprezentanților MAPN, Ministerul Apărării Naționale a dispus tuturor unităților militare să stabilească măsuri pentru întărirea protecției. Aceștia doresc ca obiectivele militare să fie apărate.
Parchetul Militar Constanța și IPJ Constanța au deschis deja anchete pentru a găsi un vinovat. Deasemenea, comandantul centrului 110 Comunicații și Informatică a stabilit o comisie care trebuie să cerceteze modul în care a decurs nefericita întâmplare. (CITEȘTE ȘI: Aproape 40 de martori au fost interogați cu privire la împușcarea lui Nuredin Beinur. Printre ei se află și doi lăutari celebri)