Filmul „Francesca” va fi proiectat la Festivalul de Film de la Barcelona

De: Cancan
Publicat: 11/11/2010 | 00:00

„Francesca” se numara printre cele sapte filme intrate in competitia L’Alternativa – Festivalul de Film Independent de la Barcelona, in sectiunea „Lungmetraje – fictiune”. Prima proiectie a peliculei romanesti urmeaza a avea loc sambata, 13 noiembrie, la ora 16.00 la cinematograful Malda. Luni, 15 noiembrie, regizorul Bobby Paunescu si actrita Monica Barladeanu vor fi prezenti la cea de-a doua proiectie, care va avea loc la 19.30 in acelasi cinematograf. „Francesca” spune povestea unei tinere din Bucuresti, care doreste sa emigreze in Italia pentru a deschide o gradinita pentru copii romanilor de acolo. In timp ce ea incearca sa-si construisca un viitor mai bun, se vede obligata sa infrunte diferite obstacole, printre care si reticenta oamenilor care o inconjoara. Filmul a avut premiera anul trecut, in cadrul Festivalului de Film de la Venetia. Imediat dupa primele proiectii, acesta a fost interzis in urma unei plangeri depuse de Alessandra Mussolini, fiica lui Benito, care s-a simtit jignita de niste dialoguri care au loc in primele cinci minute ale peliculei. „Trebuie sa spun ca filmul nu este impotriva unei persoane, ci a unui situatii. Este o poveste despre rasism, care arata criza de identitate in care se regaseste Romania, criza peste care vom trece numai daca o recunoastem si vorbim deschis despre ea”, a declarat Bobby Paunescu la vremea respectiva. Festivalul de la Barcelona este al cincilea la care participa „Francesca”, pelicula regasindu-se si pe listele Festivalurilor de Film de la Venetia, Pusan, Reykjavik sau BAFICI.