Filmările care demonstrează întreaga ”afacere”. Marco Kalu a ”vândut-o” pe Renata  direct pe Facebook!

De: Cancan
Publicat: 28/07/2016 | 00:00

A devenit cunoscută drept iubită a ”Prinţului Ţiganilor”, Leo de la Strehaia, care nu a mai vrut să audă de ea şi s-a combinat chiar cu mama ei, Dana ”Criminala”. Între timp, Renata Gheorghe s-a orientat către Marco Kalu, băiat de oraş cunoscut prin cartierul Pantelimon din Capitală. Dacă lumea vorbeşte că familia lui Kalu ar fi făcut bani din activităţi ilicite, tatăl lui Marco, Vasile Pascu, spunea că afacerile lui sunt cinstite şi nu a avut necazuri cu legea. “În 42 de ani, n-am avut nici o plângere la poliţie legată de cămătărie, sechestrare, trafic sau deţinere de droguri. Am fost trei ani inchis pentru luare şi dare de mita, cu totul altceva, pentru că am păcalit statul, n-am dat în cap la nimeni.”, spunea Vasile ”Kalu” Pascu.

 Renata pare-se că a ales bine, intrând în famila unor afacerişti cu reputaţie de duri. Iată însă că vedeta nu ar regreta alegerea făcută, pentru că e mereu fericită, zâmbitoare, cel puţin în public. Weekendul trecut, CANCAN.ro a filmat-o la LOFT, în Mamaia, în compania iubitului ei, cu care vrea să arate că se distrează de minune. Bine, nici chiar aşa, pentru că aşa cum se poate observa în imagini, amândoi par puţin plictisiţi la masă. Situaţia se schimbă radical atunci când Renata îl anunţă că a venit timpul să intre ”live” pe facebook, din clubul de fiţe, aşa cum le-a promis fanilor şi prietenilor virtuali.

Totul se animă brusc, Renata începe să se unduiască pe ritmurile muzicii, iar Kalu, în spatele ei, intră şi el în ritm, cu paharul de şampanie în mână. Atmosfera trebuie să fie perfectă, cel puţin în mediul virtual, pentru că odată încheiată transmisiunea, Renata şi Marco revin la activităţile obişnuite. Scena arată însă că iubitul Renatei a înţeles tehnicile elementare de marketing şi nu are nici o problemă să ”vândă” imaginea Renatei publicului, iar în afaceri, gelozia nu işi are rostul, mai ales că fosta iubită a lui Leo de la Strehaia nu i-a dat nici un motiv să o bănuiască de infidelitate.

Totul este deci, o strategie de imagine, cu complicitatea şi implicarea directă a lui Marco Kalu, cât timp Renata a avut ”priză” la public. La final, Marco şi iubita lui părăsesc la fel de obosiţi şi plictisiţi localul de fiţe, întâlnindu-se cu o gaşcă de prieteni, cu care schimbă câteva vorbe…(Gabriel Niculescu) 

This browser does not support the video element.