Filmări terifiante din avionul morții făcute de un pasager! 41 de oameni și-au pierdut viețile VIDEO

Publicat: 06/05/2019 | 15:27

Un pasager din avionul care a aterizat forțat pe aeroportul din Moscova a filmat tragedia în care au murit 41 de oameni. Piloții avionului, care decolase de puţin timp, au raportat o defecţiune tehnică şi au cerut să se întoarcă.

În timpul aterizării de urgenţă, avionul a lovit pista şi jumătatea din spate a luat foc. Doar 37 de oameni au supraviețuit, dintre cei 78 aflați la bordul aeronavei.

Pe filmare se poate vedea cum flăcările au cuprins complet motoarele şi aripile. În alte înregistrări video se văd pasageri care ies din avion pe tobogane, apoi aleargă pe pistă pentru a se îndepărta de Superjet în timp ce acesta ardea extrem de repede. Un uriaş nor de fum negru s-a ridicat deasupra Aeroportului Şeremetievo, cel mai mare din Rusia după numărul de pasageri, scrie Digi24.ro

Într-un comunicat, Aeroflot, principala companie rusă, a transmis că aterizarea de urgenţă a fost determinată de „un incendiu la motoare în zbor”.

A fost deschisă o „anchetă penală pentru încălcarea regulilor de securitate”, a precizat într-un comunicat Comitetul de Anchetă rus, însărcinat cu investigaţiile în astfel de cazuri.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult