Scena e viața lor, dar au fost la un pas de moarte, după ce au coborât de pe ea… forțat. Mai mulți artiști români şi străini au trecut prin momente teribile atunci când, în timpul cântării, s-a prăbuşit scena cu ei. Ba chiar unul dintre ei și-a continuat piesa și de sub scenă. Alții au oprit, însă, spectacolul și au avut nevoie de îngrijiri medicale. CANCAN.RO, site-ul nr 1 din România, vă avertizează că urmează imagini care vă pot provoca lacrimi… de râs.
Să fii artist e aproape la fel de periculos ca munca unui alpinist. Oricând poți pica de la înălțime, și nu doar în topuri, ci la propriu, de pe scenă. Au pățit-o mai mulți cântăreți care și-au zdruncinat pe note muzicale coloanele vertebrale. Răzvan Moraru e un artist mai puțin cunoscut, dar cu o dorinţă de a cânta chiar și atunci cand pică scena cu el.
”Am fost atenționat de scândurile alea care erau pe acolo, dar eu – concentrându-mă la melodie și în mod special la copiii care urcau la Moș Crăciun, am zis să mă dau eu mai într-o parte, să nu cadă ei”.
Potrivit imaginilor postate pe Internet, Răzvan se concentrează asupra melodiei pe care o fredonează, când, deodată, podeaua din scândură se prăbușește, iar el „aterizează” sub scenă. Deși filmulețul a stârnit hohote de râs, internauții l-au apreciat foarte tare pentru profesionalismul lui. Asta pentru că a continuat să cânte şi în timp ce încerca să își revină. Într-un final, a reușit să se ridice în picioare, continuându-și repertoriul.
Căderi s-au întamplat şi la case mai mari. Mult mai celebra INNA s-a făcut una cu pământul la un concert. Nefericita experiență prin care a trecut vedeta s-a petrecut în Turcia. Inna s-a ales cu vânătăi și zgârieturi serioase, în urma căzăturii. Cântăreața s-a speriat foarte tare, dar din respect pentru public a continuat show-ul. Cu toate acestea, după aproximativ o jumătate de oră, Inna nu a mai suportat durerea. Din fericire, artista nu și-a rupt nimic.
„În condiţiile în care nu mi s-a întâmplat asta în 10 ani de zile, asta îmi dă clar de înţeles că lucrurile nu erau tocmai OK. M-am uitat pe filmare, era instabilă scenă. Eu eram cea de-a doua care a căzut. Şi un dansator a căzut înaintea mea, doar că el a fost foarte atent şi nu i s-a întâmplat nimic. M-am speriat foarte tare, am realizat cât de gravă ar fi putut să fie situaţia, erau şi pietre, margine din beton. Am simţit că nu m-am lovit la cap. M-am sprijinit în mâini şi mi-am dorit să continui show-ul pentru că veniseră o grămadă de oameni şi nu era vina lor. Am făcut 25 de minute de show pansată, doar că la un moment dat începuseră să mi se dezmorţească rănile de la picioare şi începusem să simt tot mai mare durerea şi după 25 de minute a trebuit să mă opresc şi ne-am dus la spital. Am făcut radiografie, sunt în regulă, sunt doar zgârieturi şi lovituri. (…) Eu îmi doresc foarte tare să nu facem rău nimănui, e o întâmplare şi trebuie să avem din învăţat din asta”, a declarat INNA pentru stirileprotv.ro. (CITEȘTE ȘI: INNA, PICTORIAL INCENDIAR LÂNGĂ PISCINĂ)
Ea este Netta! Și ea și-a rupt… trompeta. După ce și-a încheiat numărul care i-a adus și trofeul Eurovision de anul acesta, israelianca a avut parte de o ieșire de pe scenă demnă de cascadorii râsului.
Voluptuoasa artistă pe nume Netta, reprezentanta Israelului de la Eurovision, a fost protagonista unui moment memorabil în prima semifinală a concursului. Ea a alunecat pe scări și a căzut, însă doi bărbați din staff au reușit s-o repună pe picioare destul de rapid. (CITEȘTE ȘI: NETTA BARZILAI A SPART TROFEUL EUROVISION 2018 IMEDIAT DUPĂ CE L-A PRIMIT! CE A URMAT)
https://www.youtube.com/watch?time_continue=1&v=vceR_efHTVU
Tot de pe scene mărețe! Chiar și pe Madonna au apucat-o toți dracii… la propriu, după cum se poate observa în imaginile de mai jos!
Madonna a căzut de pe scenă în timp ce cânta la ceremonia Brit Awards 2015, cântăreața ridicându-se rapid și continuîndu-și concertul. Vedeta pop s-a împiedicat în timp ce canta pe niste trepte de la baza scenei, aparent după ce unul dintre dansatorii săi a încercat sa îi dea jos o pelerină lungă pe care o purta la începutul momentului artistic. Madonna și-a revenit, totuși, repede și s-a întors pe scenă pentru a termina de interpretat piesa ”Living For Love”. Cântareaţa a declarat mai târziu ca e ”în regula” și că pelerina sa fusese ”legată prea strâns”.
”Nimic nu mă poate opri, iar dragostea chiar m-a ridicat”, a scris Madonna pe contul de Instagram, făcând referire la versurile cântecului ei. ”Vă mulțumesc pentru dorințele de bine!”
Momente de panică în cadrul unui show televizat de talente, pentru că Smiley a fost victima unui accident. Solistul a căzut de pe scenă, dar din fericire nu a păţit nimic grav. Loredana Groza l-a ”taxat” însă imediat! Colega lui de emisiune a vorbit despre asta exploatând o veche credinţă populară.