Celebrul traficant de cocaină Dan Chioru, supranumit și „Escobar de România”, este tratat în mediile interlope românești ca un adevărat șef de mafie. Prezent la o petrecere faraonică, organizată pe o proprietate de lux din Pipera, liderul interlop a fost dus acasă chiar de către gazde, care i se adresau cu apelativele „Nașul” și „Ultimul Don”. CANCAN.RO vă prezintă detalii și imagini unice.
Dan Sandu Simion, alias Dan Chioru, a fost arestat în 2016 în urma unei acțiuni ca în filme pusă la cale de procurorii DIICOT. Atunci s-a aflat că liderul interlop își pusese pe picioare, în România, un adevărat imperiu al drogurilor, afacere în care era implicat inclusiv un ofițer superior din Ministerul de Interne, comisarul șef Daniel Petru Pitcovici, care la momentul respectiv făcea parte din structurile Direcției Generale Anticorupție (DGA). (VEZI ȘI: ”Pablo Escobar” al României a scăpat de arest la domiciliu)
Tot atunci s-a aflat și că Dan Chioru ar fi investit 300.000 de euro în cavoul familiei sale de la Cimitirul Bellu, motiv pentru care polițiștii au verificat locurile de veci pentru a fi siguri că acestea nu ascund anumite cantități de cocaină.
În plus, luxul în care trăia Chioru depășea cu mult limitele celor mai bogați interlopi români, în condițiile în care, după arestarea lui, s-a aflat că obișnuia să-și ducă iubitele la Milano, cu avioane private. Ajuns în arest, pe numele său a fost întocmit un nou dosar, după ce anchetatorii au descoperit că mafiotul Chioru încerca să dirijeze, din penitenciar, asasinarea procuroarei de caz și contactase, în acest sens, două persoane de origine albaneză. (CITEȘTE AICI: Noi dezvăluiri halucinante despre traficantul Dan Chioru)
Eliberat în toamna lui 2018, Chioru a stat mai multe luni în arest la domiciliu, după care instanța l-a plasat în control judiciar.
Potrivit unor surse apropiate liderului interlop, în acest sfârșit de săptămână, a fost invitat la o petrecere organizată, în Pipera, de o rudă a vestitei vrăjitoare Maria Câmpina, la care ar fi fost chemat să cânte și celebrul Adrian Minune. După ce a chefuit cu mâncăruri și băuturi fine, Dan Chioru a fost condus acasă chiar de către gazde, cu un bolid decapotabil. (NU RATA: Ce nenorocire a păţit în închisoare celebrul ”Escobar al României”)
În drum spre vila lui Dan Chirou, din Pieptănari, bărbatul de la volan a făcut un live, pe Facebook. Din imaginile postate pe internet reiese că acesta i se adresează lui Chioru cu apelativele „Nașul” și „Ultimul Don”.
Mai mult, în momentul în care au trecut prin dreptul hotelului Intercontinental, acesta a îndreptat camera telefonului spre clădirea hotelului și a spus: „Suntem la Intercontinental. Aici, nașul meu are o investiție de un milion și jumătate. E bine așa? Un milion opt sute”, a rectificat, făcând referire, cel mai probabil, la sumele pierdute de „Naș” la cazino.
În plus, ca un adevărat șef mafiot, în timpul live-ului, Dan Chioru îl ceartă pe un anume Claudiu Răducan, care, după arestarea sa, nu ar mai fi dat niciun semn de viață și îi lasă de înțeles că, la momentul potrivit, o vadă el „Na-na!” (VEZI ȘI: Am descoperit ”fortăreaţa” traficantului DAN CHIORU! Avea ieşiri secrete ca să poată scăpa de ”mascaţi”)
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected] sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)