”MorarHoinar”! Așa a încheiat prezentatorul de la ”Răi da’ buni” lista cu patru puncte mari și late din declarația lui de dragoste pentru bicicletă! Da, celebrul Mihai Morar este îndrăgostit de mersul pe bicicletă, temeinic, de ani buni. CANCAN.RO, SITE-UL NR.1 DIN ROMÂNIA, nu l-a ratat pe simpaticul jurnalist, imortalizându-l tocmai când se lansa într-o nouă cursă.
”DECLARAȚIA MEA DE DRAGOSTE PENTRU BICICLETĂ
FAPTUL 1: Pe drum plat, obișnuiesc să pedalez cu 29 km/h.
FAPTUL 2: E științific demonstrat că 29 km/h este viteza ideală pentru a observa Lumea ce te înconjoară și a fi conștient de Timp.
STAREA 1: Ciclismul nu e nimic ieșit din comun. Nu te face nici supraom, nici nu te înjosește. E însăși natura vieții: e bucurie pură, e suferință cruntă, dar mergi mai departe. Ca să mergi înainte, trebuie să găsești mereu echilibrul.
STAREA 2: Bicicleta e stare. De fapt. Pentru mine e cea mai faină «stare în mișcare».
#MorarHoinar” (CITEȘTE ȘI: MIHAI MORAR, PRIMELE DECLARAȚII DESPRE SARCINA SOȚIEI LUI)
Este o postare pe Facebook în care Mihai Morar explică foarte clar ce înseamnă pentru el mersul pe bicicletă. E de la sine înțeles că pedalează des. Cât mai des. CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA, a dat nas în nas cu prezentatorul Antenei exact când se pregătea de drum. Echipat corespunzător, cu ochelari, cască, un costum mulat pentru ca aerul să-l ”mângâie” doar ușor și, firește, bicicleta de firmă, Mihai a luat startul. (NU RATA: SOȚIA LUI MIHAI MORAR E ÎNSĂRCINATĂ DIN NOU. PRIMA IMAGINE CU BURTICA DE GRAVIDĂ A GABRIELEI)
Mai întâi pe stradă, dar vigilent, stânga-dreapta, pentru ca nu cumva vreo mașină să-i reteze elanul. Apoi a semnalizat cu mâna stângă și s-a încadrat. A pedalat pe o străduță care l-a scos în parc. A mers totul brici, itinerariul respectat. Mihai s-a ”jucat” cu bicicleta preț de mai bine de jumătate de oră și se vede pe el că este chiar un profesionist. Unde mai pui că a și slăbit aproape 15 kilograme. E clar, viața pe două roți îi priește de minune.
Mihai Morar anunța, într-un mod inedit, că va fi tată pentru a treia oară. A făcut-o la sfârșitul lunii martie, în direct, la Radio ZU, lăsându-i mască pe colegii lui de platou, Emma și Daniel Buzdugan. La o lună după ce a aruncat bomba, soția lui a ajuns la spital, pentru ecografie. ”Când te uiți la ecografie și vezi încă o «copilărie»…Iar când te mai uiți o dată, răsufli ușurat: «E fată!!!» Genetic, ăsta e singurul meu merit: știu să fac fete. Sunt «Stăpânul Cromozomului X». Dincolo de asta, e meritul lor. Al celor patru fete din spatele bărbatului din fotografie.
Al Marei și al Cezarei. Inimioara ce pulsează acum cu peste 130 de bătăi pe minut va avea cele mai bune două surori. Amândouă au plâns de fericire, la propriu, când au aflat că va să vii. Al mamei, care după un deceniu de revoluții prin casă, a acceptat încă o revoluție în pântece.
Și mai e meritul ei. Al Claudiei Șai. Care le-a adus pe lume, la 7 luni, pe Mara și Cezara. Aveau un pic peste unitatea de un kilogram, dar mi le-a livrat sănătoase «tun» în pragul casei. Dacă voi fi tată a treia oară, e doar meritul meu genetic. Și meritul ei medical. Dacă n-ar fi măritată, i-aș da și ei numele «Morar». Claudia e «necunoscuta» din familie. Pentru că minunile țin, în general, de «necunoscute». Felul lui Dumnezeu de a rămâne anonim… (CITEȘTE AICI: AȘA A DAT LOVITURA MIHAI MORAR: ”NU MI-AM PUS VIAȚA ÎN PERICOL!”)
Așa că, vă rog, nu spuneți că sunt un tată care are noroc de fete. Am noroc cu fete. De fapt, nici nu există noroc. Există minuni. Eu am trei”, a scris atunci Mihai Morar, pe pagina lui de socializare.