Magistraţii Curţii de Apel Timişoara (CAT) au pronunţat, vineri, sentinţa definitivă de condamnare la 2 ani şi 8 luni cu suspendare, pentru purtare abuzivă în formă continuată şi rele tratamente aplicate minorului, a Rominei Rotariu, fiica fostului fotbalist Iosif Rotariu, după ce anul trecut aceasta a agresat un copil de doi ani de la creşa în care lucra, provocându-i fractură la picior.
Judecătoria Timişoara a pronunţat la începutul anului o condamnare de 4 ani şi 4 luni de închisoare pe numele inculpatei. „CAT admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, partea civilă Petcu Valentin Ştefan prin reprezentanţi legali Petcu Nicoleta Roxana şi Petcu Barbu Valentin şi de inculpata Rotariu Romina Anda împotriva sentinţei penale nr. 1488 din 25.04.2019 a Judecătoriei Timişoara.
Desfiinţează sentinţa penală apelată şi rejudecând (…) inculpata are de executat pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare. Interzice inculpatei ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de fi tutore sau curator, dreptul de a ocupa funcţia sau de a exercita profesia ori meseria de educator/îngrijitor de copii sau de a desfăşura o activitate remunerată care implică supravegherea copiilor, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri (…). Dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatei şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal„, arată site-ul CAT.
Instanţa a mai decis ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara sau în cadrul SC Pieţe SA Timişoara, pe o perioadă de 60 zile. De asemenea, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpata Rotariu Romina Anda în vederea introducerii profilului genetic al acesteia în baza de date a Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare.
Pe partea civilă, CAT admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Petcu Valentin Ştefan, prin reprezentanţii legali Petcu Barbu şi Petcu Barbu Valentin şi obligă în solidar inculpata şi partea responsabilă civilmente Asociaţia Copiii din Castel să-i plătească acestuia sumele de 7.344,11 lei şi 2.220 lei reprezentând daune materiale şi cheltuieli medicale pricinuite prin săvârşirea infracţiunii, precum şi suma de 20.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii, reprezentând daune morale. S-a mai dispus luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor prezente sau viitoare ale inculpatei Rotariu Romina Anda şi ale părţii responsabile civilmente Asociaţia Copiii din Castel până la concurenţa sumelor la care au fost obligate inculpata şi partea responsabilă civilmente prin prezenta decizie.
În iunie 2018 a început cercetarea sub control judiciar a fiicei fostului fotbalist Iosif Rotariu, după ce poliţiştii au întocmit pe numele ei dosar penal pentru purtare abuzivă, lovire sau alte agresiuni, în urma sesizării făcute de mama unui copil care ar fi fost lovit în timp ce era la creşa pe care o deţine familia Rotariu. Atunci, Romina Rotariu a fost reţinută pentru 24 de ore, iar magistraţii timişoreni au pus femeia sub control judiciar pentru 60 de zile, pentru purtare abuzivă şi lovire sau alte violenţe.
Iosif Rotariu declara pentru AGERPRES că fiica lui suferă de diabet şi că starea de sănătate i-a generat o stare de agitaţie.
„Fiica mea are diabet, este insulino-dependentă de mulţi ani şi intrase într-o stare de hipoglicemie. A luat câteva pliculeţe de zahăr şi i-a crescut glicemia la peste 300, având şi o stare de agitaţie. Copilul se juca în pătuţul lui cu perna, ea i-a luat perna, cel mic a plâns, ea l-a prins de mână sau l-a împins, iar cel micuţ are acum fractură de femur. Se va face bine. Ne pare extrem de rău. Acum şi fiica mea este pe perfuzii de la acel incident, pentru că glicemia i-a crescut foarte mult pe fondul stresului„, explica atunci Iosif Rotariu.