Rona Hartner s-a stins din viață la vârsta de 50 de ani, lăsând în urmă numai durere în sufletele apropiaților. Vedeta a dus o luptă cumplită cu boala și a reușit să învingă cancerul în urmă cu ceva vreme. Din păcate, tumoarea a recidivat și s-a extins, iar organismul cântăreței n-a mai avut putere să reziste. Sora artistei a făcut anunțul dureros legat de moartea ei, iar comentariile pline de tristețe au început să curgă pe rețelele de socializare din partea tuturor celor care au cunoscut-o și nu numai. Ce mesaj sfâșietor a postat Rinda, despre regretata ei soră? Multora le-au dat lacrimile!
Vestea că Rona Hartner nu mai este printre noi a întristat o țară întreagă. Regretata artistă s-a stins din viață la 50 de ani, după o luptă cumplită cu boala. Cântăreața s-a rugat pentru un miracol până-n ultima clipă. Din păcate, acest lucru nu s-a mai întâmplat, iar viața ei nu a mai fost salvată. Miercuri seara, sora ei îi îndemna pe toți să se roage pentru liniștea vedetei, căci aceasta „îți trăiește ultimele clipe din viață”. La scurtă vreme, a venit și anunțul dureros care a picat ca un trăsnet în lumea artistică de la noi: Rona Hartner a murit.
Rinda a revenit cu un mesaj plin de durere, care a sfâșiat sufletele multora. Sora regretatei actrițe a mărturisit că Rona le va lipsi tuturor, în special fetiței ei de 15 ani, Rita. Aceasta se bucură că artista și-a trăit viața cu zâmbetul pe buze și că nu a încetat niciodată să spere că va fi bine. Mai mult decât atât, Rinda i-a îndemnat pe toți să trăiască din plin prezentul, fără să se uite în spate.
„Steagul nostru în trei culori s-a întunecat azi dimineață și Balcanii îți plâng plecarea ta dintre cei vii. Gadjo Dilo, acela né d’une cigogne, micul Blond de Casbah și toți care au jucat cu tine vor trăi cu amintirea zâmbetului tău.
Vocea ta puternică și unică ne-a rămas imprimată pe numeroasele discuri pe care o să le putem asculta în buclă. Ai avut dreptate să trăiești din plin Ronel. Limbile ceasului fiecăruia bat in timp și nu deviază niciodată, așa că haideți să ne bucurăm de viață și să-i mulțumim pentru tot ce ne-a lăsat.
Surioara mea mică cum îți plăcea să-ți spun, Ronel, o să-mi lipsești cum nici nu-ți puteai închipui. O să-i lipsești fetiței tale foarte tare, o să le lipsești la toți. Stelele în cer sunt fericite că te au pe tine printre ele acum. O stea în plus va lumina în seara asta. Drum bun și luminat Ronel!”, este mesajul plin de durere al Rindei, sora Ronei.