Cu trei luni înainte de nunta fastuosă pe care o va avea, fata cea mare a lui Gigi Becali a mers în pelerinaj la mormântul lui Arsenie Boca. Viitoarea mireasă nu a fost singură, ci împreună cu logodnicul său. Ei au fost fotografiați în mai multe ipostaze în timp ce se aflau la Mănăstirea Prislop, care este considerată unul din cele mai importante așezăminte religioase ortodoxe din Transilvania. Fiica latifundiarului din Pipera a încălcat una dintre regulile Mănăstirii Prislop.
Fata cea mare a lui Gigi Becali și viitorul soț au ajuns astăzi la mormântul lui Arsenie Boca, unde s-au rugat cu multă credință și speranță. În timp ce “Prinţişorul de Dobroești” s-a îmbrăcat în negru din cap până în picioare, aleasa inimii sale a optat pentru haine mai deschise la culoare. După cum se poate vedea în imaginile surprise azi la Mănăstirea Prislop, fiica afaceristului a îmbrăcat și ea haine lejere: un tricou alb, pantaloni negri, pantofi sport și o bluză albă, pe care și-a prins-o în jurul taliei. Una dintre regulile necrise ale sfântului lăcaș prevede ca femeile să poarte fuste lungi aici. De altfel, la poartă există o grămadă cu haine oferite pelerinilor la intrarea în mănăstire – accesul în incintă nu e permis într-o ținută inadecvată, adică pantaloni scurți și maiou la bărbați, pantaloni de orice fel și bluze cu decolteu la femei.
Fiica lui Gigi Becali a fost recunoscută de mai mulți credincioși care i-au analizat ținută simplă, decentă, iar unii dintre ei au comentat gestul său de a nu purta o fustă lungă. Atunci când a mers să scrie acatiste și să le lase în mănăstire, tânăra și-a acoperit capul cu gluga de la bluza sport pe care a ținut-o în jurul taliei. Ulterior, vedeta și partenerul său de viață au mers și la mormântul Părintelui Ardealului și au vizitat și peștera în care a locuit Sfântul Ioan de la Prislop.
Conform unei surse D.A.S., categoria A, latifundiarul din Pipera ar fi plătit 500.000 de euro pentru organizarea nuntei fiicei sale și a viitorului ginere. Fericitul eveniment va avea loc în cel mai luxos complex de evenimente de la noi din țară: Ambasad’Or Events. Locația era ocupată de alți miri, însă Gigi Becali “a rezolvat această mică problemă” oferindu-le o sumă colosală ca să își schimbe opțiunea. De la petrecerea de lux nu vor lipsi valurile de șampanie scumpă Armand de Brignac.
Apropiați din anturajul lui Gigi Becali au dezvăluit că acesta și-a dorit ca chefi celebri să gătească preparatele culinare tradiționale machedonești, dar și cele din bucătăria internațională. Mai mult, patronul de la FCSB a cerut ca totul să fie la superlațiv, începând de la masa de prezidiu, care este un model unicat, placată cu cupru, până la aranjamentele florale din care fac parte și pomi spectaculoși, înalți de peste 4,5 metri. Cei 700 de invitați vor fi păziți de o mică armată de bodyguarzi.