Fiica lui Gigi Becali a creat isterie în Bucureşti. A blocat un bulevard întreg mai bine de 30 de minute
Neplăcutul eveniment a avut loc vineri după amiază, pe strada Dr.Felix, către Gara de Nord. Alexandra şi-a lăsat maşina, un SUV impunător, parcată lângă bordură, ocupând practic o bandă de circulaţie. Pe acolo trece şi tramvaiul 46 iar strada este destul de îngustă şi cel mai probabil fata mijlocie a ”latifundiarului din Pipera” a apreciat greşit distanţa, astfel că tramvaiul nu a avut loc. De altfel, fetele lui Gigi au ajuns la vârsta când sucesc capete, iar asta nu-i pică prea bine tatălui lor.
Cert este însă că până ce Alexandra Becali şi-a rezolvat problemele, adică între 14.20 şi 14.55, circulaţia tramvaielor a fost blocată timp de 35 de minute. Cel mai probabil, nu a fost luată nici un fel de măsură legală împotriva ei. Potrivit legilor rutiere, blocarea cu intenţie a căii de rulare a tramvaiului duce la întocmirea unui dosar penal iar consecinţele merg de la amendă până la 2 ani de închisoare!