Fiica lui Gianluca Vacchi împlinește un an! Milionarul a transmis un mesaj emoționant: ”Acum știu de ce te-am așteptat atât de mult timp”

Publicat: 28/10/2021 | 11:20

Este fericire mare în familia milionarului Gianluca Vacchi. Micuța lui și a iubitei sale, Sharon Fonseca, împlinește vârsta de un an. Pe rețelele de socializare, bărbatul a transmis un mesaj absolut emoționant pentru fetița lor.

Gianluca Vacchi și Sharon Fonseca sunt extrem de fericiți pentru că au devenit părinți în anul 2020. Milionarul a postat noaptea trecută un mesaj pe rețelele de socializare în care îi transmite fiice sale un mesaj, cu ocazia împlinirii vârstei de un an.

”Ai sosit în viețile noastre precum un înger și ai schimbat perspectiva întregii mele vieți. Acum știu de ce te-am așteptat atât de mult timp. Capodoperele vin doar după un drum lung și le aștepți atât de mult pentru că sunt unice și au un impact uriaș în viața ta. Te iubesc, prințesa mea, nimic nu mai este ca înainte și trăiesc pentru fiecare moment în care respiri. La mulți ani, Blu Jarusalema! Tatăl tău”, este mesajul scris de Gianluca Vacchi pe Instagram, în dreptul imaginii în care bărbatul își ține fiica în brațe.

Cel mai fericit tătic

Cu câteva zile înainte ca bebeluşul să se nască, Gianluca a făcut o postare în care a exprimat tot ce simte și unde s-a declarat complet împlinit. Mai mult, acesta a dedicat moment important din viaţa lui tatălui său, care a decedat şi nu a mai apucat să își cunoască nepoata.

„Acum știu de ce am așteptat atât de mult. Viața a avut un dar special pentru mine: tu și fiica noastră. Nu am cuvinte care să explice cea mai profundă senzație din întreaga mea viață și vreau să dedic acest moment de bucurie și de viață nouă memoriei tatălui meu și sunt sigur că acum este profund mândru de femeia pe care am avut privilegiul să o aleg să merg pe această frumoasă cale. Mulțumesc Reginei mele. Fiica noastră va avea cea mai incredibilă mamă din această lume. Te iubesc”, a scris Gianluca.

Vezi și GIANLUCA VACCHI, HAIRSTYLISTUL FIICEI SALE. MILIARDARUL A STRÂNS APROAPE ȘASE MILIOANE DE VIZUALIZĂRI LA O FILMARE ÎN CARE ÎȘI TUNDE FETIȚA

Cine este iubita milionarului italian

Gianluca Vacchi și Sharon Fonseca s-au cunoscut în urmă cu doi ani, pe platourile de filmare ale unuia dintre videoclipurile sale. Italianul mai are o fiică dintr-o relație anterioară, născută în iulie 2002.

Sharon Fonseca este o jurnalistă de 25 de ani, de origine venezueleană, model și actriță. Aceasta a devenit cunoscută datorită relației cu milionarul Italian Gianluca Vacchi.

Gianluca Vacchi este un milionar Italian, cunoscut pentru stilul său de viață extravagant. Antreprenorul de 52 de ani este umărit de peste 12 milioane de oameni.

Sursă foto: arhivă Cancan